La masa rotundă

Miscarea Arvut (garanţia mutuală) a produs o serie de programe sub titlul general de „Masa Rotundă”. Aceasta emisiune aduce un loc pentru discuţii multilaterale în care toţi participanţii să îşi exprime părerile în mod egal. Discuţiile sunt conduse de un moderator care ridică o gamă largă de probleme sociale printre participanţi, reprezentanţi ai organizaţiilor publice, experţi, şi oameni care susţin diverse puncte de vedere şi aprţin tutror straturilor sociale.

Poze

„Masa rotundă” a început să funcţioneze acum câteva zile şi a atras deja atenţia lui  Charlie Biton, un activist social, unul din fondatorii mişcării „Panterele Negre”, dr.  Esther Eilam, fondatoarea mişcării feministe isreliene, ca şi a mişcării „Ahoti” (sora mea) şi unul din conducătorii de la corturile din strada  Lewinski; dr. Isaak Saporta de la  Recanati Graduate School of Management de la Universitatea din Tel Aviv; Shira Ohayon, specialistaă in educaşie şi activistă publică, una din conducătoarele de la oraşul de corturi “HaTikva” (Speranţa); Ilya Marshak reprezentantul Coaliţiei Tinerilor Revoluţionari, (un grup pe Facebook cu 43.000 de membri),  Eyal Mautner, coordinatorul mişcării „Dror Israel”,  Profesor B. Davidson Arad de la School of Social Work at Tel-Aviv University; dr. Tamir Leon, antropologist, Ron Cobi, preşedintele “The Middle Class Revolution” (un grup  de 12 000 de oameni pe Facebook), Ron Sasson de la forumul „Strategia” etc.

Obiectivele Mesei Rotunde:

  • Extinderea cooperării între diferiţi indivizi şi organizaţii într-un dialog civilizat;
  • Concentrarea pe cererile sociale şi alte probleme
  • Prezentarea diferitelor viziuni asupra situaţiei din sfera socială
  • Discuţii despre posibile soluţii la problemele sociale cu care ne confruntăm
  • Încurajarea parteneriatului şi înţelegerii mutuale între toţi aceia care sunt activi în câmp

În ochii noştri, abordarea nici mai puţin şi probabil nici mai importantă decât scopul în sine. Noi credem că o comunicare mutuală şi constructivă uneori joacă un rol mai mare decât deciziile finale. Noi vedem sarcina noastră în susţinerea dezbaterii în acest fel de acţiune într-o manieră plăcută astfel încât participanţii să arate respect unii faţă de alţii şi să deschidă „umbrela” garanţiei mutuale, ca într-o întâlnire de familie.

În timpul discuţiilor, noi încurajăm consideraţia şi atenţia la nevoile altora astfel încât fiecare să perceapă că nevoile altora sunt şi ale lui. Ideea este să învăţăm să avem grijă unii de alţii indiferent de viziunile personale diferite, de poziţia diferitelor organizaţii şi de problemele individuale ale comunităţilor şi straturilor sociale, ca şi cum am fi toţi o familie.

Formatul programului: discuţiile sunt ţinute între orele 20 -21.30 la masa rotundă din bulevardul Rothschild în jurul cortului Mişcării „Garanţia Mutuală”. Discuţiile includ şase, şapte oameni care se ascultă unii pe alţii şi îşi exprimă opiniile. Programul „Masa Rotundă” este difuzat direct pe site-ul Mişcării Garanţia Mutuală şi pe pagina de Facebook in ebraică.

Fiecare participant are destul timp ca să-şi exprime opinia, să-şi prezinte ideea şi să raspundă la opinia altor participanţi. Publicul mare de pe bulevard şi de pe internet este de asemenea invitat la discuţii. O parte din raspunsurile publicului sunt transmise direct. Discuţia este filmată de o echipă de profesionişti care vor asigura imaginea, sunetul şi lumina în mod corespunzător.

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: