Știința științelor

Întrebare: Cum pot să fiu convins de necesitatea muncii spirituale când, în mod constant, ne pierdem direcția și puterea de-a lungul drumului?

Răspuns: Din contră, trebuie să-mi fac permanent griji pentru direcția corectă și puterea pentru muncă. Avem nevoie doar de clarificarea acestor lucruri în conformitate cu legile creației și tocmai despre aceasta studiem.

Știința Cabalei este o știință care le include pe toate celelalte. Ea cercetează natura în totalitate. Dar, în același timp, umanitatea nu înțelege ca ea însăși trăiește în această rețea globală. Ea trăiește în întuneric și este imersată într-o totală neștiință.

Pentru a clarifica lumea înconjurătoare, oamenii au divizat-o în părți separate, cărora le-au atribuit diferite discipline științifice: fizică, chimie, biologie, zoologie, etc. Astfel am “desprins” pepite de cunoștințe din muntele de întuneric în care ne aflăm.

Știința Cabalei, pe de altă parte, explică fiecare domeniu în termenii unei singure legi. Ea nu respinge științele generale, tradiționale. Toate legile descoperite cu ajutorul științelor tradiționale aparțin doar unei arii mici a percepției noastre, din dorința egoistă, care este opusă naturii creației. De aceea noi trebuie să înțelegem că în Gmar Tikkun (sfârșitul corecției), când această dorință dispare, vom descoperi alte legi care transcend timpul, mișcarea și spațiul. Există o altă fizică și chimie; totul este diferit. Această realitate există doar temporar, până când vom intra în marea și adevărata percepție a lumii.

Întreaga noastră lume există cu singurul scop ca noi să ieșim din ea și să ne găsim independența. Ea ne dă o bază, un punct de plecare, central, independent și deconectat de Creator. Se află la cea mai mare depărtare de lumea Infinitului, este cea mai adânc imersată în întuneric, dar este tocmai punctul din care ne începem ascensiunea.

Din partea a patra a Lecției zilnice de Cabala 1/24/12, “Introducere la TES”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: