A adăuga pe mine însumi în imaginea perfecţiunii

Întrebare: Este posibil a spune că scopul existenţei umane nu este progresul, în actualul sens al cuvântului?

Răspuns: Mie mi se pare că în ziua de astăzi este clar pentru toată lumea. Toţi înţeleg că viitorul nu se va regăsi în societatea de consum pentru că e imposibil sa fie productivă la infinit.

Pe lângă aceasta, un număr foarte mare de şomeri apar acuma printre noi şi nu ştim ce să facem cu ei. Nici măcar nu ne-a trecut prin minte să îi aducem la studiul educaţiei integrale.

Faptul principal este că dorinţele umanităţii s-au schimbat. Devreme ce suntem oameni ci nu animale, dorinţele noastre se schimbă tot timpul. Ele nu mai sunt direcţionate constant către a achiziţiona şi a respinge, a respinge şi a achiziţiona. Deja ne abţinem de la asta! Uitaţi-vă cum atmosfera internetului s-a schimbat. Oamenii sunt deja sătuli de toate „rufele murdare” care sunt afişate în aerul acela! Se ridică treptat peste. Se întâmplă aşa pentru că nivelul următor nu va mai fi implicat în această nevoie de a cumpăra şi a produce din nou şi din nou. Acest nivel e în spatele nostru deja.

Curând capitalul îşi va pierde din valoare! Oamenii îşi vor pierde tendinţa pentru a-şi afişa succesul material în piaţa căutării respectului. Din contră, această tendinţă va fi considerată de prost gust, murdară şi urâtă. Opusul practic se va întâmpla, o revoluţie graduală; unii pot vedea deja asta la orizont.

Întrebare: Dar oamenii sunt încă motivaţi de cum este văzut succesul lor personal în exterior.

Răspuns: Dacă oamenii ar fi să descopere că ar putea să înceapă să îşi simtă corpul ca un câine sau o pisică care stă lângă tine şi s-ar identifica complet cu ceva nou, existent într-un spaţiu etern şi perfect, ce ar spune atunci? Pentru cine mai muncesc ei şi pentru cine se mai arată ei unii altora la întâlnirile lor artificiale?

O persoană are posibilitatea în această viaţă ci nu după moarte pentru a merge la următorul nivel! Natura ne împinge spre asta. Doar ne arată cum să o facem. Fii ca mine şi atunci ridicate te rog la următorul nivel pentru a te simţi pe tine însuţi în nouă dimensiune despre care vorbim.

Aceasta este lucrarea unei persoane! Şi este la fel pentru miliardele de oameni de pe faţa pământului! Fiecare este necesar pentru că acest mozaic, acest Lego, se compune pentru a completa imaginea perfecţiunii.

Mai mult, tehnica este foarte simplă şi este proiectată pentru toată lumea, nu doar pentru câţiva oameni talentaţi şi isteţi.

Dacă oamenii ar fi să întoarcă doar a miliarda parte din ei spre crearea unui sistem integral şi a unei educaţii virtuale, atunci lumea ar deveni complet diferită. O persoană şi-ar schimba foarte uşor dorinţele şi ar începe să privească totul altfel. Asta poate să funcţioneze foarte uşor pentru oricine astăzi!

Din emisiunea de pe www.kab.tv „Criza Globală”

 

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: