A ajunge la porunca iubirii

Întrebare:  Putem să ne imaginăm cele trei ore ale lecției de dimineață sub forma unei mari rugăciuni care include 612 porunci? Noi ne mișcăm constant între ele pentru a ajunge la porunca iubirii de aproape.

Răspuns: Da, îndeplinirea consecventă a poruncilor înseamnă că urcăm gradele scării lui Iacov.

Expansiunea constantă și adâncirea egoismului în noi se întâmplă ca o asigurare că noi implementăm conexiunea cu fiecare și la niveluri din ce în ce mai mari. De fiecare dată când crește egoismul, noi realizăm porunca conexiunii deasupra lui,  până la iubirea pentru fiecare.

Întrebare: Există 613 porunci la fiecare nivel?

Răspuns: Binenteles. Dar nu trebuie să luăm asta în considerare, deoarece, inițial noi suntem creați în acest fel; vasul sufletului nostru este compus din 613 părți.

Prin respectarea celor 612 sfaturi (Eytin), eu primesc influența Luminii superioare care mă corectează. Se numește Pkudin (de la cuvântul Pikadon – depozit). Constant, în această manieră, împlinesc și corectez și din nou împlinesc și corectez.

Întrebare: Divizarea între cele 612 porunci și cea de-a 613-ea poruncă există în fiecare grad?

Răspuns: Da, pentru că a 613-ea poruncă nu există singură. Eu sunt incapabil să realizez porunca iubirii. Nu pot fi obligat să îl iubesc pe celălalt. Dacă eu, prin realizarea celor 612 porunci, primesc Lumina superioară peste dorințele mele, apoi eu devin iubitor și dăruitor.

De pe Kab TV “Ultima Generație,” 15/03/2018

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: