A primi tot ce vrea

Întrebare: Cum să imaginez această echivalență de formă cu Creatorul pe care trebuie să o cer?

Răspuns: De fapt, este vorba exact de echivalența de formă. Adică, puteți să fiți diferiți unii cu ceilalți dar, în raport cu o terță parte, trebuie să acționați în același mod. Asta înseamnă că există între voi o echivalență de formă în raport cu celălalt sau chiar în relația dintre voi.

Este doar o formă. Aveți dorințe diferite, gânduri diferite – totul este diferit. Dar vă acordați într-un astfel de mod, care vă permite să realizați echivalența. Dacă sunt ca el, nu se numește echivalență. Dacă semăn exact celuilalt, nu se numește echivalență. Dacă eu sunt ca el nu putem să ne unim; îmi place carnea, lui îi place carnea, detest peștele și el detestă peștele – se pare că nu avem nimic să ne dăruim.

Eu trebuie să-i dau lui ce am și el – ce are. Trebuie să existe o echivalență aici, similară cu cea care există între un bărbat și o femeie care se pătrund reciproc. În acel moment, va exista o echivalență între cel care dă și cel care primește.

Ajung să corespund cu Creatorul grație faptului că vreau să primesc de la El ceea ce El vrea să-mi dăruiască, pentru că, făcând asta, de asemenea îi dăruiesc Lui. Ne dăruim într-o manieră reciprocă, dar stabilesc o conexiune cu El, deoarece eu primesc de la El. În raport cu El, acționez ca o femeie, ca Malchut în raport cu Zeir Anpin.

Și, dacă pentru El primesc, asta este considerată dăruire. Așa cum este spus, dacă mireasa oferă un cadoul mirelui important este ca și cum ea a primit de la el. Se pare că echivalența de formă este un concept cu multiple fațete. Conform dorinței mele, eu trebuie să primesc de la Creator tot ceea ce El vrea să-mi dăruiască. Și El vrea să-mi ofere Lumea Infinitului, lumina infinită. Dar, conform intenției mele, este contrariul – eu vrea să-I dăruiesc în același mod ca și El.

Acțiunile noastre sunt diferite: eu primesc și El dăruiește. Dar, din punct de vedere al intenției, este contrariul: eu Îi dăruiesc Lui și El este cel care primește plăcere de la mine. Astfel, eu salvez situația, deoarece altfel, nu voi reuși să aduc plăcere Creatorului. El nu va avea nici o șansă să primească plăcere.

Este doar cu condiția că eu accept să primesc tot ceea ce El vrea să-mi dăruiască, ca o vacă plină de lapte și că vreau să-I aduc Lui plăcere acceptând asta, că voi reuși să-I aduc mulțumire.

Din Lecția privind articolul ”Dăruirea Torei”, 13.05.2014

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: