Acordează-te pe unda Convenţiei

Întrebare: La Convenţie trebuie să fim copleşiţi de sentimentul de unitate. Ce trebuie să facem ca să nu uităm intenţia în acest timp?

Răspuns: Nu cred că trebuie să ne facem probleme cu asta în timpul Convenţiei. Până la urmă, acolo noi lucrăm constant conectaţi. Sunt aceia care se întorc seara acasă şi încet redescoperă o întreagă lume cu probleme şi dificultăţi. Atunci vor fi uimiţi de cât de mare este diferenţa între ceea ce trăim în interior şi ceea ce se întâmplă în exterior.

Acum diferenţa va fi şi mai mare fiindcă despărţirea (rupere) este dezvăluită în afară în timp ce unitatea – înăuntru. Contrastul între aceste două stări se va manifesta cu şi mai mare intensitate.

Trebuie să ne pregătim în interior pentru convenţia din decembrie pentru a nu ne pierde intenţia în timpul conferinţelor, activităţilor şi pauzelor. În general, mediul trebuie să ne preseze constant în această direcţie astfel încât să avem această senzaţie tot timpul.

În afară de asta, mai avem încă o lună şi jumătate până atunci şi cred că în acest timp oameni noi din Israel şi din alte părţi vor fi atraşi de convenţie inclusiv din aceia care încă nu au puncte in inimă dar totuşi simt că este important şi că soluţia se ascunde aici, chiar dacă încă ei nu înţeleg asta.

Din partea a cincea a Lecţiei zilnice de Cabala 10/23/2011 „Pacea în lume”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed