Adevărata Creație

548.02Întrebare: În Studiul celor Zece Sefirot  este scris că, după prima etapă a dezvoltării dorinței, există încă multe acțiuni diferite, lumi și Partzufim, iar creația este creată numai la un anumit stadiu. Deci, Malchut, al patrulea grad nu este încă o creație?

Răspuns: Nu, este încă o creație neterminată, dar este deja o dorință desăvârșită și de aceea se numește Malchut (împărăția dorințelor).

Întrebare: Și când putem spune că aceasta este o creație adevărată?

Răspuns: Creația poate fi numită o astfel de stare atunci când dorința se simte complet opusă Creatorului și poate acționa independent. Iar înainte de asta, toate acțiunile ei sunt determinate în avans și nu există liber arbitru în ele.

Adică, sunt create mai întâi premizele potenţiale pentru dezvoltarea creaţiei. Acest lucru poate fi comparat cu codul genetic, care conține unele informații, dar nu a fost încă dezvăluit. În principiu, o creație reală este o persoană care începe să studieze toate acestea și să avanseze în mod independent.

Comentariu: Dar pentru a ajunge la asta, trebuie să parcurgem un drum lung.

Răspunsul meu: Da, vedem asta în lumea noastră. Ce oameni, contemporani nouă, realizează cine sunt, ce sunt, pentru ce și cum? Adică, și acesta necesită dezvoltare.

KabTV „Studiul Celor Zece Sefirot (TES)” 1/1/23

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: