“Ai auzit sunetele cuvintelor, dar nu ai văzut nicio imagine”

Tora, “Deutoronomul”, 04:11-04:12 Atunci v-ați apropiat și ați stat sub munte, muntele ardea cu foc pană la cer și era negură, nor și întuneric.

Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului ; și glasul cuvintelor Lui l-ați auzit, iar față Lui n-ați văzut-o, ci numai glasul I l-ați auzit.

Este imposibil de văzut fața Creatorului pentru că, pur și simplu, nu există.

Creatorul este o calitate. Nu-mi place cuvântul “Dumnezeu” pentru că a devenit banal, prea des folosit de toată lumea și nimeni nu știe ce înseamnă exact pentru fiecare. Prin urmare, pentru a nu induce în confuzie lumea, spun “Creator”, forța care a creat totul.

“Dumnezeu” sună a ceva abstract, iar Creator este mult mai definit.

Este scris, “Ai auzit sunetele cuvintelor, dar nu ai auzit nici o imagine, ci doar o voce”. O voce este calitatea sau Lumina care se extinde de la cap la corpul sufletului (Partzuf).

Cu alte cuvinte, există un mecanism special în corpul spiritual, care extinde Lumina Superioară către bază Partzuf-ului prin cele cinci părți speciale (gât, cerul gurii, gingii, limbă și buze) și care sunt cinci caracteristici speciale ale sistemului spiritual. Primirea energiei superioare acolo se simte precum o voce.

Coborârea Luminii este atrasă de calitatea Bina, pentru că Bina simbolizează a auzi, iar o persoană primește Lumina în conformitate cu abilitatea sa de a auzi.

Întrebare: Și atunci ce înseamnă cuvintele, propozițiile și sunetul ?

Răspuns: Când cineva, conform echivalentei sale cu îndrumarea spirituală, o absoarbă în calitățile sale, le stabilește în el, îi sunt transformate calitățile egoiste în cele altruiste.

Este foarte dificil de explicat procesul spiritual și chiar și mai dificil de înțeles. Prin urmare, trebuie să începem serios studiul Torei și apoi, gradual, să extindem către schimbarea persoanei, ea va înțelege atunci ce înseamnă “Marele Comentariu” și despre ce vorbesc și alte surse autentice.

Din emisiunea de pe Kab TV ”Secretele Cărții Eterne” din 10.02.2016

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed