Antisemitismul creşte

Întrebare: În ultima vreme, a fost o creștere a incidentelor antisemite în Marea Britanie fără o cauza evidentă. Antisemitismul din partidul laburist și declarațiile fostului primar al Londrei care a afirmat că Adolf Hitler a fost un avocat al Sionismului atunci când a fost ales și s-a străduit să transfere evreii din Europa în Israel și nu în lagărele de concentrare sunt doar câteva exemple ale acestei tendințe.

Care credeți că este cauza acestor exprimări antisemite într-una din cele mai prospere țări din Europa și care ar fi implicațiile și consecințele?

Răspuns: Desigur nu pot există implicații pozitive iar eu am avertizat și scris despre asta de mulți ani.

Antisemitismul va continuă să crească atât timp cât evrei nu-și îndeplinesc scopul. Ei trebuie să arate întregii umanități cum să se unească și să aducă întreaga lume la unitate.

Se spune asta în Tora și, de asemenea, atunci când națiunea evreiască a fost întemeiată în vechiul Babilon sub conducerea lui Avraam. Așadar nu avem altă alegere decât să ne îndeplinim scopul, fie  pe calea ușoară sau că rezultat al serioaselor lovituri din partea naturii.

Altfel, atât timp cât nu ne îndeplinim obiectivul nostru, atragem forța negativă din lume împotriva noastră, care este menită să ne direcționeze către rolul nostru. Este sarcina noastră să atingem starea de “a iubi aproapele ca pe tine însuţi”, și să arătăm întregii lumi că este posibil să fim un model pentru ea, precum “O Lumina între naţiunile lumii”.

Din webinarul din 8.5.2016

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed