Arată-mi lumea superioară

Întrebare: Poate un Cabalist dezvălui conștiința sa altora, astfel încât aceștia să învețe să-i iubească pe ceilalți așa cum o face el?

Răspuns: Cum poți dezvălui așa ceva? Nu există nici o modalitate. Cum poți dezvălui matematică sau fizică avansată unui copil mic? Trebuie să îl ridici în primul rând.

Prin urmare am ținut prelegeri și am explicat structura lumii superioare, dar am predat-o teoretic și în formă abstractă, folosind exemple și diagrame.

Ar trebui să-ți arăt lumea superiora astfel încât cerul să se deschidă și să vezi dintr-o data următorul nivel al evoluției materiei? Cu ce proprietăți ai să o percepi?

Trebuie să lași atributele egoiste dedesubt și să te dezvălui pe ține. Regula de a iubi pe aproapele tău că pe tine însuți este pentru a te descoperi pe tine și să fii capabil să vezi următorul nivel al lumii.

De ce Creatorul a creeat totul în manieră asta teribilă? Pentru ca să ne dezvoltăm noi organe de simţ pentru lumea următoare și să intrăm în ea prin conexiunea dintre noi, nu pentru a corecta locuințele noastre corporale.

Dar cum putem face asta dacă nu am construit un sistem care să perceapă sistemul în coordonatele lumii superioare? Cum să ţi-l transmit? Nu există nici o modalitate.

În primul rând trebuie să ne dezvoltăm simțuri interne la nivelul următor iar apoi vom începe să îl percepem.

Din discuţie de la centrul culturala evreiesc din Moscova din 24.11.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: