Întrebare: Care este înţelesul frazei: „Totul trebuie colectat ca şi cum a fost deja colectat”?

Răspuns: Asta spune că totul se află în faţa ta de la început. Toate lucrurile pe care le vei descoperii există deja. Atunci când se naşte un om, el descoperă singur, gradual, noi lucruri şi i se pare că acestea nu au existat înainte. Asta simte. Dar de fapt totul există deja; trebuie doar să ne pregătim Kelim (dorinţele) şi limita corespunzătoare a universului se va revela imediat în ele.

În general, pentru întreaga realitatea care se află în faţa noastră, este necesar doar să adăugăm intenţia de a dărui, Lumina Hassadim şi în acea măsură vom descoperii realitatea perfectă. Doar asta ne lipseşte.

Şi astfel, nu intenţionez să corectez realitatea prezentă, coruptă. Intenţionez să adaug relaţiei mele cu tot ce mă înconjoară, atributul credinţei, atributul dăruirii. Aceasta este corectarea – credinţă deasupra raţiunii.

Drept care, nu trebuie să mă corectez din interior, trebuie doar să ies din mine însumi în afară şi să mă conectez cu ceea ce există acolo. Totul este deja în faţa voastră, problema este că voi nu sunteţi acolo, în afara voastră. Este necesar să faceţi această acţiune, să ieşiţi din voi înşivă şi apoi această realitate va deveni a voastră. Astăzi, nu sunteţi pregătiţi să o revelaţi, dar ea există. Trebuie doar să vă „puneţi ochelarii” pentru a o vedea.

Construim un Kli spiritual deasupra voinţei de a primi, deasupra impurităţii. „Faraonul” nu dispare nicăieri, voinţa de a primi rămâne şi, mai mult, rămâne în forma ei brutală, iar la sfârşit i se adaugă şi „inima de piatră”. Dar noi trebuie să ne ridicăm deasupra ei, să mergem peste ea.

Protejez impuritatea (Klipa) care acoperă voinţa mea de a primi; similar, coaja protejează fructul până când acesta se coace complet. Altfel, fructul se descompune şi eu nu voi obţine corectarea completă. Îmi construiesc întreaga mea relaţionare cu realitatea în timp ce coaja îmi protejează voinţa de a primi: „Să nu dispari din mine. Ura mea, gelozia, cruzimea, lenea şi toate aceste lucruri să rămână. Am nevoie de tine.” Este ca şi cum îmi învelesc caracteristicile mele egoiste într-un anume pachet şi eu ies din ele în afară. Iar invers, dacă ele dispar, aş rămâne cu nimic şi nu aş avea ceva pe care să mă construiesc.

Întrebare: Şi cum iese omul în afară, de unul singur?

Răspuns: Pentru asta, trebuie să ajungă la o disperare totală. Atunci, un fel de gaură în inimă se va deschide pentru tine, în care vei simţii că nu poţi ieşi în afară – şi vei cere aceste lucru. Dar, deocamdată, nu ai ajuns la rugăciunea adevărată, nu ai fot „împins” suficient pentru a-l găsi pe Creator.

Întrebare: Cum ajunge omul la rugăciunea adevărată, pentru a primii ajutor?

Răspuns: Asta se întâmplă numai după ce îşi pierde complet speranţa, dar rămâne totuşi pe cale. Este necesar ca, pe de o parte, să ajungi la o stare de recunoaştere a răului, pe de altă la măreţia scopului şi să menţii această discrepanţă.

Mai întâi, mă simt rău deoarece sunt într-o stare egoistă. Această stare reprezintă un rău de nesuportat pentru mine. Dar problema este că nu este rău pentru mine. Trebuie să îmi anulez „eul” şi să vrea ca el să fie rău pentru mine pentru că nu sunt pregătit să dărui Creatorului. Astfel, răul se manifestă opus faţă de iubirea de Creator. Apoi, recunosc măreţia scopului, care pentru mine este binele.

Când mă prind de aceste două extreme, ajung la rugăciunea adevărată, o cerere pentru conexiune.

Scopul este aşa de mare în ochii mei încât nu îl pot abandona. Şi tot timpul, grija mea este ca această măreţie a scopului numai să crească mai mult. În final, ajung să mă apuc doar de două extreme: măreţia scopului şi răul stării mele prezente.

Aici trebuie să există presiune de la grup, care îmi dă conştientizarea faptului că măreţia scopului este numai pentru a aduce mulţumire Creatorului. Şi apoi încep să mă gândesc la cum să ies din starea mea prezentă, rea , care este rea tocmai pentru că sunt departe de scop.

Acestea sunt condiţiile care trebuie să se formeze în mine. Pentru asta, am totul: grupul, Creatorul, sursele… Dar conştientizarea importanţei scopului este cheia a tot (1), este înaintea tuturor condiţiilor. Trebuie să fiu concentrat asupra scopului şi să caut în toate stările numai la el, să ader numai la el. Iar apoi, ca rezultat, am nevoie cu adevărat de un grup, învăţător, studii şi diseminare.

În definitiv, „sfârşitul acţiunii este în gândul iniţial.” Scopul mă obligă la tot. Aspirând la scop, înţeleg că nu pot să mă descurc fără un mediu, pentru că voi atinge scopul chiar printre prieteni. Ştiu că nu pot să o fac fără învăţător, pentru că el mă ţine împreună cu grupul pe drum şi aduce Lumina care ne umple. Înţeleg că nu o pot face fără cărţi, pentru că cu ajutorul lor învăţ sistemul spiritual şi mă stimulez. Atunci când studiez, este ca şi cum sunt în acel sistem şi atrag de acolo Lumina care Reformează. Şi, în final, realizez că nu mă pot descurca fără diseminare, deoarece un grup este o mică parte a vasului colectiv al umanităţii, care trebuie luat în considerare.

Totul derivă din realizarea importanţei scopului. Îmi interpretez starea finală în care eu, grupul şi învăţătorul, suntem împreună cu toată umanitate, astfel ca întregul sistem spiritual să prindă viaţă între noi. Lumina lui ne va umple şi ne va lega unul de altul într-o singură Malchut a Lumii Infinitului. Şi, în ea, îl vom revela pe Unicul care a format-o, Rădăcina care a produs cele patru faze ale Luminii Directe. Şi asta este Creatorul.

Din partea a patra a Lecţiei zilnică de Cabala 3/13/13, “Introducere la Cartea Zohar” 

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →