Întrebare: Dacă naturii îi păsă de noi cum îi pasă unei mame de copilul ei, atunci nu ar trebui că ea să ne prețuiască și să ne păzească de tot răul?

Răspuns: Un embrion, în pântecul mamei, se dezvoltă sub controlul forțelor care acționează asupra lui și este 100% dependent de sistemul superior. Acest sistem are un scop: să-l dezvolte și să-l ducă la naștere.

În sistemul mamei sunt active forțe opuse, deoarece totul este născut din interacțiunea dintre două forțe: pozitivă și negativă. De aceea, există sisteme de absorție și excreție a substanțelor și toate acestea sunt controlate de corpul mamei, care are putere totală asupra corpului embrionului.

Nouă ni se pare că embrionul experimentează numai bunătate din partea mamei. Însă, în realitate, acționează asupra lui forțe opuse, stricte, puternice și în confict reciproc. O forță forțează embrionul să crească și să se extindă, iar alta exercită presiune pe el și îl constrânge. Este aproape ca respirația, inhalare și expirare sau ca bătăile inimii.

Sunt multe acțiuni care sunt nevăzute de noi; totuși, toată dezvoltarea are loc tot timpul, ca un rezultat al două forțe opuse: plus și minus. Iar materialul există între ele, ca și cum ar fi în mijlocul unui foc încrucișat. De aceea, viața embrionului nu este așa de însorită precum ni se pare nouă, ci mai degrabă una foarte complexă. Embrionul îndeplinește instinctiv multe acțiuni, unele în rezistență și altele în conformitate cu mama.

Duce un adevărat război pentru a primi tipul corect de putere, pentru a se scăpa de elementele străine. Embrionul efectuează o muncă extraordinară de discernămînt, consum și eliminare. Nu credeți că timp de nouă luni el se odihnește și crește pasiv, în timp ce mama face toată muncă pentru el.

În fiecare zi duce o muncă imensă sub influența forțelor opuse, până ce acestea îl modelează în forma exterioară și interioară necesară și îl pregătește pentru naștere.

Embrionul trece printr-un întreg proces de pregătire în interiorul mamei, astfel încât, atunci când se naște, să nu aibă nevoie de nimic altceva decât de energia exterioară, nutriție și să-și umple celulele de memorie. În esență, are toate necesitățile, câștigate de el în timpul războiului dificil din partea mamei și opoziția ei. Are puterea ecranului și restricției, lucrează în discernământ și sinteză. Aceasta este adevărata muncă interioară, fără de care embrionul nu se poate dezvolta.

Apropo, embrionul simte totul. După primele trei zile de “absorție a seminței” și următoarele patruzeci de zile de formare a fetusului, deja devine o persoană capabilă să absoarbă și să proceseze informația. Nu este doar o masă de celule, ci o persoană.

Chiar când este în interiorul mamei și când este într-un tip special de comunicare cu ea, absoarbe informație despre mediul exterior și prin ea și invers. Și când ajunge să se nască, atunci începe să simtă lumea exterioară. Acesta este acum un nou nivel de existență.

Din emisiunea de pe KabTV “O noua viata” 1/26/17

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →