Bliţ de sfaturi Cabala 13.03.2016

Întrebare: Care este „preţul” drumului spre Creator ? Acesta cere timp şi aptitudini sau caracteristici personale ?

Răspuns: Preţul drumului spre Creator este obţinerea libertăţii faţă de ego.

Întrebare: Am fost aruncat într-o situaţie dificilă. Nu pot să părăsesc studiul Cabala, totuşi îmi este şi dificil să continui.

Răspuns: Dificultatea în a continua provine din lipsa mediului corect. Odată ce obţinem mediul corect şi decidem să implementăm avansarea în el, studiul devine uşor.

Întrebare: Dacă putem să ieşim din materie şi să o conducem, putem să ne conducem dorinţele, inclusiv dorinţele fizice ?
Răspuns: Putem cu siguranţă să conducem totul, nu numai dorinţele de la nivelele mineral, vegetal şi animal, dar şi galaxiile. Vom controla totul.

Întrebare: Există o limită în dorinţa de a primi sau ea creşte la dimensiunile Creatorului ?
Răspuns: Dorinţa de primi trebuie să se dezvăluie în mod constant, până când atinge volumul Creatorului. Acesta este finalul dezvoltării noastre. Starea finală a umanităţii este adeziunea cu Creatorul.

Întrebarea: De ce am fost creaţi de Creator, de natură, astfel încât să iubim numai oamenii „atrăgători” ?

Răspuns: Omul iubeşte plăcerea ; este atras de ceea ce îi place.

Întrebare: De ce şi cum de Creatorul are nevoie de un companion perfect, dacă El este perfecţiunea ?
Răspuns: Pentru a revela perfecţiunea Lui, Creatorul trebuie să creeze ceva perfect.

Întrebarea: Care este mecanismul prin care cineva poate conduce universul la nivelul uman, fizic ? Ce trebuie eu personal să fac pentru asta ? Înseamnă că nu este dificil să fii Dumnezeu ?
Răspuns: Nu este dificil să fii Dumnezeu. Atunci când începem să obţinem caracteristicile iubirii şi dăruirii Creatorului pentru toate tipurile de creaturi, pentru toate nivelurile creaţiei, restul nu mai este complicat. Devenim echivalenţi cu Creatorul, partenerii Lui.

Întrebare: Dacă Creatorul este bun, de ce suferim ? Unde este bunătatea inimii Lui ?

Răspuns: Cine spune că Creatorul este bun ?! Creatorul este bun numai la finalul corectării. Părinţii care îşi obligă copiii să studieze par răi şi injuşti în ochii copiilor. Aşa îl percepem şi noi pe Creator.

Întrebare: Poate există o cădere din care să nu mai fie posibil să te ridici ?
Răspuns: Câteodată există o cădere din care cineva nu se mai poate ridica singur, dar Creatorul îl ridică.

Din lecţia de Cabala în limba rusă din 13.03.2016

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: