Blitz de sfaturi Cabaliste – 3/25/18

Întrebare: Intenţia unei mame pentru copiii ei este tot timpul pozitivă. De ce este considerată această atitudine ca fiind “de dragul meu” şi dăunătoare pentru ceilalţi?

Răspuns: Noi nu considerăm intenţia mamei în nici un fel, fiindcă este pur și simplu un instinct.

Întrebare: Ne putem îmbunătăţii acţiunile prin intenţii?

Răspuns: Cu siguranţă. Chiar şi atunci când o persoană este adusă în faţa tribunalului pentru o infracţiune, noi clarificăm care au fost intenţiile ei atât pentru reclamant, cât şi pentru apărare. Asta poate să schimbe sensul acţiunii spre o acţiune complet opusă.

Întrebare: Ce este o “recompensă” în înţelepciunea Cabala?

Răspuns: Aceasta este avansarea spre Creator, adică o intenţie din ce în ce mai corectată.

Întrebare: De ce ar trebui să fiu egal cu Creatorul? Şi ce se va întâmpla după ce devin egal cu El?

Răspuns: “După” nu există, deoarece intrarea în lumea spirituală ridică omul imediat deasupra cadrului timpului. În lumea spirituală nu există timp, la fel cum nu este nici mişcarea fizică obişnuită. Deci, noi nu putem să discutăm despre continuarea întrebărilor noastre care sunt referitoare la cadrul timpului, mişcării şi a spaţiului. În spiritualitate limitările de acest gen nu există.

Întrebare: Ce este mai corect: să ai o intenţie să te uneşti, ori să faci acţiuni concrete pentru unificare?

Răspuns: Acţiunile concrete pentru unificare sunt mult mai folositoare pentru avansarea noastră. Iar după aceasta noi vom vedea cum aceste acţiuni se vor transforma din acţiuni fizice în acţiuni tot mai spirituale.

Din lecţia de Cabala în limba rusă 3/25/18

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: