Când apare întunericul

Întrebare: Cum pot să continui să fiu vesel, în timp ce sunt în cădere?

Răspuns: Totul depinde de care este scopul tău. Imi amintesc că atunci când eram copil, iarna obişnuiam să mă urc pe un deal şi apoi să îmi dau drumul în jos pe o sanie. Nu eram fericit pe drumul care urca în vârf ci numai când coboram. De aceea, totul depinde de scop. Dacă ştii că o cădere îţi va revela noi materiale pe care le voi folosi pentru a construi nivelul următor, atunci de ce să nu fi fericit?

Atunci când zăpăceala şi confuzia ajung la mine, când totul devine înceţoşat înainte ochilor, sunt fericit. Sunt fericit pentru că am obţinut noi cunoştinţe, noi senzaţii, noi apropieri şi o nouă revelaţia după întuneric. Înăuntrul întunericului care cade asupra mea, înăuntrul norilor senzaţiilor, înăuntrul ceţii din conştiinţa mea, mă uit la mine din afară, detaşându-mă de confuzie şi tristeţe, folosindu-le pentru a evalua, aprecia, următoarea ascensiune.

În acest fel a înţeles Rabbi Shimon că stă în faţa ascensiuni către corecţia finală, când a simţit că este Shimon de la piaţă. Chiar dacă noi încă nu am atins asemenea nivele înalte, totuşi, atunci când suntem cuprinşi de slăbiciune, când soarele este acoperit, trebuie să vezi asta ca o pregătire. În acest fel, materialul pentru următorul nivel este revelat, atunci când încă nu este realizat, atunci când încă nu a luat forma necesară.

Când se întâmpla asta, nu trebuie să stai şi să aştepţi orice va urma; nu sta în acelaşi loc, strângându-ţi forţele ci, din contra, începe să munceşti. Încearcă să depăşeşti obstacolul şi scoate-te din întuneric, chiar dacă o faci foarte puţin. Aşa, toată materia care se alătură procesului va începe să participe mai rapid.

Ai oportunitatea să urmezi o pregătire sistematică, pe un program zilnic, cu ajutorul studiilor şi grupului. Rămâi conectat toată ziua şi nu da drumul firului spiritual, chiar dacă acesta vine prin căştile unui mp3. Şi lasă pe ceilalţi să-ţi amintească despre scop, pentru că tu eşti deconectat de el atunci când eşti în cădere.

Dacă stai constant sub influenţa mediului corect, chiar şi atunci când partea negativă devine mai puternică, vei fi în stare să vezi starea ta din afară şi să o analizezi. Asta îţi va permite să relaţionezi ceea ce ţi se întâmplă într-un mod diferit. Bucuria vine atunci când îţi construieşti următoarea stare.

Singurul lucru care te poate lipsi de abilitatea de a munci este o rupere totală de conexiune spirituală, datorată unei pregătiri insuficiente. Trebuie să te pregăteşti pentru orice moment al vieţii tale, într-un asemenea fel încât să nu ieşi niciodată din influenţa corectă. Dacă apreciezi cu adevărat grupul, atunci bucuria nu te va abandona niciodată.

Din lecţita din articolele lui Rabash 11/19/10

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: