Când ochii voştri se vor deschide pentru a vedea

Întrebare: Cum putem să stabilim, în mod corect, o cooperare între diferite grupuri ale societăţii noastre mondiale, astfel încât să fie mai eficientă?

Răspuns: Nu trebuie să ne gândim la asta, deoarece Lumina va face totul. Pur şi simplu trebuie să lucrăm la conexiune, la încorporarea tuturor şi la adeziune. Mai târziu, vom descoperi că existăm, deja, în sistem.

Atunci când aspirăm spre interior, spre centrul comun, vom descoperi brusc că suntem uniţi ca piesele unui puzzle care se potrivesc unele cu altele. Există găuri şi umflături în fiecare dintre noi şi ne plasăm brusc faţă de celălalt ca roţile dinţate. Totuşi, această formă multistrat, multidirecţională, nu este doar în trei dimensiuni, ca în lumea noastră, ci multidimensională. Toate curbele şi găurile se potrivesc la altele. Lumina face asta şi nu noi.

Sistemul tuturor roţilor se conectează mai strâns până ce ele realizează un ansamblu, până ce acumulează tot şi umple tot Malchut de Ein Sof (Infinit). Acest lucru există de fapt, dar starea spargerii ne este revelată treptat, adică absenţa contactului, până ce toată lumea este încorporată treptat în sistemul general.

Totul este dezvăluit treptat, ca noi să deschidem ochii, progresiv, pentru a vedea. În trecut, când ieşea un prizonier care a fost în temniţă decenii, era obiceiul să i se pună mai mulţi saci pe cap şi erau eliminaţi treptat astfel încât să se obişnuiască cu lumina zilei şi să nu fie orbit de lumina puternică. Astfel, Masachim ascunse (ecrane) ne sunt retrase progresiv şi noi le schimbăm în Masachim de primire.

Când primim Lumina în dăruire, ea nu ne va orbi, deoarece ea nu intră în dorinţa în sine, ci deasupra ei. Deci, nu trebuie să ne temem, doar să aspirăm la unitate. Tot restul între noi va funcţiona de la sine. Toate grupurile vor începe să se completeze reciproc şi vom vedea o reorganizare intergrup şi diviziunea muncii.

Lumea întreagă va ajunge la o diviziune internaţională a muncii; nu aşa cum este azi, când China produce marfa, America tipăreşte bani, Rusia forează petrol şi aşa mai departe. În schimb, vom vedea cooperare reciprocă corectă între toţi, la toate nivelurile, pentru a ne completa într-un mod optim. Mai întâi, asta se va produce între grupuri.

Din partea a doua a Lecţiei zilnice de Cabala, 21.07.2013, Shamati 59 “despre toiag şi şarpe”

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: