Când viața devine plină de înţeles

627.2Comentariu: Pe de o parte, astăzi natura ne-a oferit totul in ceea ce priveste confortul: îţi poti satisface orice dorinţă. Pe de altă parte, odată cu aceasta în om crește și un sentiment de gol interior.

Răspunsul meu: Acest lucru este foarte bun pentru că nu avem unde să ne dezvoltăm. Am făcut înconjurul lumii, am cumpărat un apartament, o mașină, am schimbat mai multe soții, am născut și ne-am pierdut copiii. Am făcut deja totul. Ce urmează?!

Lumea asta nu ne dă mai mult. Ce altceva ne poate oferi? Prin urmare, apar unele perversiuni. Bine, hai să le încercăm puțin. Asta e tot. Altfel pentru ce să trăiești?!

Apoi vine golul și dezamăgirea, la asta ai ajuns. Ți se pare că deși obișnuiam să trăim primitiv, era plăcut: familie, pajiști, copii. Toate acestea ţi se păreau atât de pastorale, armonioase. Dar astăzi, ce groază! O persoană este îndatorată. Nu poate fugi nicăieri și cel mai important, nu poate fugi de el însuși!

El încearcă să facă asta spunând: „Trăiesc așa cum trăiesc”. Dar nu funcționează, deoarece legea naturii este așa încât nu ne putem îndepărta de ea. Va trebui totuși să ajungem la un răspuns, la întrebarea despre sensul vieții. Mai mult, să nu o realizezi filozofic și să nu te liniștești cumva, ci să o găsești, să o vezi, să o înțelegi. Pentru ce trăiește o persoană? Aceasta nu este doar o întrebare pur teoretică, căutare și chin prin spini către stele și așa mai departe. Nu! Vrem să o vedem!

De fapt, această întrebare se bazează pe moarte. O persoană ar trebui să știe că continuă să trăiască, dar nu printr-un fel de credință – după ceea ce ii promite religia. Ar trebui să vadă o continuare clară, frumoasă, strălucitoare în fața lui. Atunci acești zeci de ani de viață au sens.

Din KabTV “Prim-plan. Centauri” 1/15/10

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed