Cazi dar nu te preda

Ideea este modul în care ne trezim. Principalul lucru este conectarea în diferite circumstanțe, adăugirile constante ale venirii împreună în diferite stări și în special în timpul căderilor.  Aceste stări sunt o adevarata comoară în potențial.

În timpul ascensiunii, când mă simt impresionat, acţionez prin combustibilul care mi-a fost dat . Lumina care vine de Sus străluceşte asupra mea și mă sui pe acest val și mă plimb pentru un timp . Dar în timpul coborârii, chiar și un efort mic valorează mult .

Pe ansamblu, ar trebui să încerci să vezi că te dezvolţi și avansezi încontinuu. Este ca şi piesele de fier ce se țin pe roțile locomotivelor vechi, care se mișcă mereu înainte și înapoi, din nou şi din nou . Aşa este şi lucrarea spirituală a unei persoane, chiar și atunci când cade, ea încă avansează.

Deci, dacă ne putem consolida forțele în timpul unei coborâri, ne va ajuta să vedem lucrurile mai clar decât în ​​timpul unei ascensiuni . Motivul este că în întuneric iluminez natura corporală în care m-am cufundat în prezent, și din acest Aviut (grosime), ajung la o revelație. Este extrem de util. Chiar şi dacă văd că abia pot reuși și chiar cu o scădere o clipă mai târziu, încă obţin mare lucru .

Din a 4-a parte a Lecţiei zilnice de Cabala 03/12/13, Scrierile lui Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed