Ce ne face să schimbăm valorile vieții?

Întrebare: Vedem că chiar fiind pe patul său de moarte, omul continuă să se gândească la prostii și nu își schimbă valorile. Este chiar înfricoșător să ne imaginăm ce mărimea ar trebui să aibe criza pentru a ne schimba cu presiunea ei. Cine sau ce îl va face pe să schimbe radical valorile acestei vieți?

Răspuns: Schimbarea valorilor vieții este posibilă numai sub influența unei puteri superioare, o lumină superioară, care ne ridică deasupra lumii noastre, ne scoate din dorințele pur animale. În acest caz, dorințele la nivel animal sunt înlocuite de dorințele umane, pornind de la nivelul următor al naturii. Atunci putem vorbi despre creșterea noastră.

Așadar, în om, prevalează dorințele lumii noastre, nimic altceva. El pur și simplu nu înțelege ce-i preocupă Cabaliștii. El crede: „Dacă trăiești – trăiește, dacă mori – mori. Ce poti face? Asta e viața.” Și numai dacă lumina superioară strălucește asupra omului și sub influența ei, acesta începe să gândească și să ia alte decizii.

Cine vine să studieze Cabala? Acei oameni care au întrebări cu privire la sensul vieții. Ei sunt deja din nivelul următor, așa-numita „credință deasupra rațiunii”.

Trăim în cunoștințele noastre plate: este ceea ce este. Dar mai există un nivel numit „credință mai presus de rațiune”. Nu este credința oarbă să crezi, să fii religios. Acesta este următorul nivel de percepție a realității.

Din „Fundamentele Cabalei” din KabTV, 17/05/20

 

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: