Ce sunt Sefiroții?

Întrebare de pe Facebook: Ce sunt Sefiroții?

Răspuns: O Sefira este ceva ce strălucește. Totul este foarte simplu. Ego-ul nostru, dorind să înghită totul în el, este un corp absolut negru care nu poate ilumina. Însă, dacă se închide pe sine și începe să lucreze într-o direcție opusă, cu intenția de a dărui, începe să reflecte lumina și tot ceea ce vine spre el.

Un corp negru, de exemplu, care înghite lumina, nu reflectă razele de lumina, așa că astfel nu putem vedea nici corpul în sine. Însă dacă strălucește și nu inghide razele de lumina ci, mai degrabă, le reflectă, atunci oricine îl poate vedea.

O Sefira este ego-ul corectat într-un anumit nivel, într-un anumit mod. Așadar, strălucesc și se numesc Sefirot (care vine din cuvântul din ebraică “sapphire”) – luminos.

Suntem aranjați astfel încât sunt zece părți în noi, iar noi trebuie să le facem să strălucească în întregime. Această stare se numește “corecția finală a omului” și atunci devenim oameni ai Luminii.

Întrebare: La asta se referă Tora când spune că Moise a strălucit?

Răspuns: Da. O rază de lumină venea din capul său. Însă din păcate, în traducere sună precum “coarne”, deoarece “raza” și “corn” sunt două înțelesuri ale aceluiași cuvânt.

Din emisiunea de pe  KabTV “Stiri cu Michael Laitman” 2/6/17

 

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: