Cele trei niveluri

În lumea noastră, toate fiinţele create pot fi împărţite în trei tipuri:

1. Unii care rămân inca indiferenţi; nu înţeleg, nici nu simt, nici nu gândesc dacă primesc ceva de Sus.

2. Alţii, spre deosebire de cei de la nivelul animal, care cred că ei primesc totul de la Creator. Dar ei, de asemenea, nu ştiu ce să facă cu asta. Ei nu au crescut suficient pentru a realiza că primesc înclinaţia rea care trebuie să fie transformata în bine. Experimentand răul, o persoană crede că el sau ea l-a primit de sus şi începe să plângă, chemand şi rugand pe Creator să-l trimită lui sau ei abundenta.

Acesta este modul în care bunii religiosi actioneaza, cei care presupun că Creatorul le trimite durere, fie pentru a le aminti că El există, fie pentru a-i recompensa în această lume sau in viitoarea. Intr-un fel sau altul, o persoană crede că rugăciunea lui sau a ei va schimba Creatorul şi El isi va schimba inima.

3. Iar restul au evoluat chiar mai mult şi au realizezat că Creatorul nu se schimba. El este întotdeauna bun, mereu plin de dragoste şi întotdeauna complet. Pe masura ce o persoană trece printr-un lanţ de stari interne, el sau ea descoperă că, în lumina Creatorului perfect, neschimbător şi infinit, ei sunt nestatornici şi opusi. O persoană se defineşte ca fiind rea şi ajunge la necesitatea unei motivatii, în conformitate cu care starea lui sau a ei sa fie transformată în bine.

Prin urmare, o persoană vede că Creatorul este o nesfârşită şi constantă Lumina Superioară, Infinita şi el sau ea este singurul care se schimbă. Reshimot (genele informaţionale) se desfăşoară într-o persoană, începând cu cea rupta de care  devine conştient prin exercitarea efortului în grup şi studii. El discerne acest Reshimo şi se roagă in legatura cu el, în sensul că-l judecă şi cere corectarea, dorind  sa fie reformat.

Astfel, o persoană primeşte o noua dorinta prin participarea la viaţa grupului in mod corect. Apoi, imuabila Lumina transformă acest corupt, rupt Reshimo intr-unul corectat. Un Zivug (unire, cuplare) a unui Reshimo reformat cu Lumina are loc, şi un Partzuf al sufletului se formează.

Vom împărţi oamenii în următoarele trei tipuri de bază:

1. Cei care nu sunt încă apti pentru corectare;
2. Cei care sunt religioşi şi il roagă pe Creator sa se schimbe;
3. Cabalistii care înţeleg că ei sunt cei care trebuie să se schimbe.

Prin urmare, munca spirituala este pentru Cabalisti; rugaciunea fără primirea unui răspuns este pentru credincioşii religiosi; şi viaţa, fără nici o conexiune cu Creatorul este pentru restul.

Din partea 1 a Lecţiei zilnice de Cabala 2/4/2011, Scrieri de Rabash

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: