Clima – Ni se ascunde ceva ?

Clima este cel mai mare mister din lumea modernă. Analiza ei ne este ascunsă de noi toți,  rezulatele fiind ținute la secret în departamentele guvernelor și printre oamenii de știință implicați în aceaste studii și analize de date.

Natură ne pregătește un viitor surpiza pe care este mai bine să nu-l cunoaștem. Nu putem fi salvați de influența climatica asupra noastră, nu ca în cazul unei bombe nucleare, unde este posibil să putem aștepta până când pericolul trece. Și nu este doar o turbulență trecătoare a mediului climatic : un uragan, o furtună, taifun sau cutremur. În schimb, clima va trece la un nivel complet diferit pentru care nu suntem pregătiți. De exemplu, temperaturile vor atinge 70 de grade Celsius (158 grade Fahrenheit) acompaniate de o lipsă mare de oxigen în atmosferă. Ca și rezultat, va fi o multiplicare rapidă și masivă a numărului de insecte, șobolani, gândaci și bacterii interne, la care nu vom putea face față.

Întrebare: Așadar, ce este de făcut ?

Răspuns: Nu putem face nimic cu excepția unui singur lucru : să ne ridicăm peste forțele naturii. Lucrul acesta este posibil dacă atragem asupra noastră forțele care se găsesc peste natura. Dacă natura iese din echilibru la acest nivel, este posibil să-l echilibrăm doar de la nivelul următor.

Einstein a spus că este necesar să ne ridicăm la nivelul următor. De acolo va fi posibil să aducem nivelul anterior la o stare de stabilitate și echilibru și apoi să-l controlăm.

Întrebare: Înseamnă asta că natura ne împinge către nivelul următor ?

Răspuns: Cu siguranță ! Refugiul nostru este doar ridicarea la nivelul următor. Starea de dezechilibru din natură este din cauza unei lipse de conexiuni dintre noi. Asta a rezultat din neglijența noastră și a oportunităților de control, a posibilității aducerii noastre și a naturii întregi într-o stare de echilibru. De fapt, noi contribuim la acest dezechilibru. Dar putem și să-l corectăm dacă existăm la nivelul următor.

Iar dacă nu alegem să facem asta, vom continuă pe calea dezastrelor naturale, iar războiul va izbucni. Doar un grup mic de oameni ai lumii sunt capabili să înțeleagă situația și să înceapă să să schimbe. Însă acest număr este insuficient pentru a putea face față situației. Chiar și acest număr de oameni trebuie să se trezească, să urce și să se apropie unul de altul, făcând între ei un sistem serios.

Noi, la centrul educațional Cabala Bnei Baruch încercam să adunăm toți cabaliștii adevărați ai lumii. Nu putem încă să-i aducem pe toți acești oameni la un nivel în care să simtă o responsabilitate imensă față de ei și față de întreagă lume și, în mod special, asupra forței superioare a naturii. Asta este foarte important.

Nu există alte moduri de a atinge asta decât prin a aduce oamenii care se pot uni și forma un sistem corect de conexiuni reciproce între ei, pentru a duce la bun sfârșit o astfel de operațiune ! Dacă nu facem asta intern, atunci printre oamenii planetei, prin întreaga umanitate, natura va începe să ne împingă și totul va deveni groaznic ! Așadar, lucrăm în direcția asta și sper că o să avem și succes.

Din emisiunea de pe Kab TV “Stiti cu Michael Laitman” din 3.07.2016

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: