Comoara ascunsă în buzunarele noastre

Baal HaSulam, „Ultima generaţie”, Partea 2: …de fapt, nu este nimic mai natural decât să intrăm în contact cu cel care ne-a creat, pentru că El a creat natura. De fapt, fiecare creatură trebuie să ajungă în contact cu Creatorul ei, aşa cum este scris, „Întregul pământ este plin de gloria Lui”, doar că noi nu simţim asta.

De fapt, cineva căruia i s-a acordat contactul cu El, obţine numai conştienţa. Este ca şi cum a avut o comoară în buzunar, dar nu a ştiut de ea. Vine altceva şi îl face să vadă ce este în buzunar. Acum devine cu adevărat bogat.

Acum când el descoperă această comoară, ştie că are un stăpân al acesteia şi ştie cum să o folosească. Înainte, îşi punea mâna în buzunar şi nu ştia ce fel de comoară deţinea, dar acum a descoperit-o şi ştie cum să o folosească.

Întrebare: Ce este această comoară pe care o avem în posesie fără să ştim?

Răspuns: Suntem într-o lume care ne este ascunsă. Nu vedem mai mult de 1% din realitatea care ne înconjoară. În principiu vedem doar o lume mică, comprimată şi complet distorsionată. Nu dăm atenţie comorii pe care o deţinem.

Întrebare: Poate înţelepciunea Cabala să mă facă să descopăr această comoară?
Răspuns: Înţelepciunea Cabala îmi arată gradual întreaga hartă, în măsura în care putem folosi această comoară în mod corect. Între timp, numai această lume ne este revelată, iar noi o distrugem. Atunci cum este posibil să ni se arate mai mult? Înţelepciunea Cabala ne explică unde ne putem dezvoltă şi ce fel de scop putem obţine.

Întrebare: Iar la capătul drumului ne aşteaptă o comoară?
Răspuns: O descoperim gradual. Gradual ni se permite să ne băgăm mâna în buzunar şi să folosim o parte din comoară, dacă ştim cum să o folosim corect. Dacă învăţăm să o folosim corect, cu puterea şi cunoaşterea care ni se dau, atunci ele ni se revelează.

Din programul radio Israel 103 FM din 1.02.2015

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior: