Comunicarea cu Universul printr-un singur creier

La Știri (Daily Mail): Profesorul Moran Cerf de la Northwestern University, spune:….„Alegerea corectă a prietenilor este importantă, fiindcă ea conduce la asemănarea creierelor noastre cu ale acelora cu care petrecem cel mai mult timp….Asta înseamnă că, fără a fi conștient de asta, începi să devii la fel, să capeți comportamentul dorit de ei și modul lor de a vedea lumea. Cu cât studiem mai mult angajamentul (în grup) vedem, iar și iar, că doar fiind lângă anumiți oameni, efectiv aliniezi creierul tău la al lor.

Asta înseamnă că oamenii cu care petreci timpul au, de fapt, un impact asupra angajamentului tău față de realitate, dincolo de puterea ta de explicație și unul din efecte este faptul că devii ca ei. Cercetătorii sugerau înainte că acest „cuplaj neuronal” este partea cheii comunicării.

Dacă suntem pe aceeași lungime de undă cu cineva, putem anticipa ceea ce ar putea spune și, de aceea, am putea să îl înțelegem mai bine. Aceasta are în consecință un avantaj evoluționist, fiindcă înseamnă că lucrăm în echipă mai repede și mai bine”.

Comentariul meu: De fapt, creierele noastre comunică cu Creierul General al Universului. Suntem conectați la el ca niște modem-uri. Există între noi un sistem imens și fiecare primește prin el informații.

Comunicarea „directă” este adesea o iluzie. Ceea ce spun eu și ceea ce ajunge la ascultător nu este același lucru. Influența principală a mediului trece prin canale diferite.

De aceea, vreau ca studenții mei să studieze în conformitate cu un singur sistem, de la aceleași surse, să citească din blogul meu, din Twitter, etc. Numai în acest fel ne apropiem unii de alții.

Din KabTv „Știri cu Dr. Michael Laitman” 13/03/18

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed