Criminalul Breivik a învins națiunea

Întrebare: În 2011, un norvegian pe nume Anders Breivik a ucis 77 de persoane și apoi a explicat că făcut asta pentru a zgudui societatea norvegiană astfel încât aceasta să se gândească la puritatea sângelui. Anders a primit o pedeapsă de 21 de ani în închisoare. Și-a ispășit cinci ani din pedeapsă într-o celulă cu trei camere: un birou, un dormitor și o sală de gimnastică.

În tinpul detenției, a fost acceptat de Universitatea din Oslo și a primit cea mai bună mâncare din închisoare. Mai târziu, a intentat un proces împotrivă statului, spunând că a stat în condiții inumane, de exemplu, I se servea cafea rece și consola de jocuri era una veche. Totuși, principala sa plângere a fost că nu i s-a permis să fie vizitat de către admiratori, iar ei nu au înființat un partid naționalist.

Anders a câștigat procesul. Instanța a decis că în conformitate cu al treilea articol a Convenției Europene a Drepturilor Omului, pretențiile sale au fost justificate. Prin urmare i s-au plătit 40000$ cheltuieli de judecată. Verdictul nu are nici o logică.

Răspuns: Astăzi, lumea funcționează în conformitate cu legi și reguli care sunt greu de înțeles.

Cazul descris exemplifica distorsionarea lumii moderne. Legile Torei nu au conceptul de “închisoare”. Omul trebuie să fie liber. Dacă este un pericol pentru societate, trebuie ucis. Moartea este corecția să. În conformitate cu  menținerea precisă a legilor naturale, persoană care ucide conștient altă persoană și poate repeta această faptă, trebuie condamnată la moarte.

Întrebare: Nu se va întoarce asta că un bumerang împotrivă noastră?

Răspuns: Nu, umanitatea nu a învățat nimic din asta. Ideea nu este de a corectă legea, ci de a atinge o stare în care atitudinea noastră, a tuturor cu privire la dezvoltarea noastră – la atitudinea noastră față de natură, lume și viață – este determinată.

Când o să luptăm pentru dezrădăcinarea rădăcinii râului din natură umană dar nu o să știm cum să o facem, atunci conștientizarea vine cu revelarea că există deja o înțelepciune care este angajată în a face posibilă transcederea naturii umane.

Doar atunci oamenii vor înțelege că Înțelepciunea Cabalei vorbește precis despre asta, pentru că astăzi nimeni  nu ascultă.

Există mulți oameni precum Anders Breivik. Așadar, închisorile vor continuă să fie pline de criminali, și nimic nu se poate face în privință asta. O națiune care își conduce cetățenii în conformitate cu metodă democratică de guvernare trebuie să plătească prețul pentru asta. Norvegienii arată întregii lumi imensitatea prostiei umane.

Din emisiunea de pe Kab TV „Ştiri cu Michael Laitman” 21.0.2016

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed