Cui dăruim plăcere?

Întrebare: Cum poate o persoană să dea plăcere Creatorului, în fiecare moment?

Răspuns: Dacă ea se gândeşte la asta tot timpul. Fiecare activitate pe care o efectuaţi în viaţă: a munci, a studia, a mânca, a se spăla, a se culca, chiar nu singur, nu contează unde şi cum, toate gândurile voastre trebuie să fie orientate spre Creator. Pentru că întregul plan al naturii, toate forţele sale sunt dirijate în acest sens, în scopul de a lucra cu dăruire.

Dacă acţionaţi în acest mod, atunci un câmp nou de emoţie începe să se desfăşoare în faţa voastră, o lume nouă. Începeţi să vedeţi sistemul de conducere care pare acum ascuns, pentru că nu ne comportăm corect cu el. Noi nu-l vedem. Îl putem vedea dacă aspirăm spre dăruire, atunci vom descoperi cum funcţionează.

Există o lege de echivalenţă de formă care acţionează în toate lumile, inclusiv lumea noastră. Dacă vreau să descopăr ceva, construiesc un senzor care corespunde fenomenului pe care vreau să-l descopăr. Este acelaşi lucru, chiar şi aici, dacă vreau să descopăr sistemul de forţe care conduce lumea, trebuie să fie cu această caracteristică şi atunci ea îmi va fi revelată.

Deci, trebuie să mă fixez pe aceasta tot timpul, tot ceea ce fac acum, toate gândurile mele, dorinţele şi acţiunile sunt destinate numai pentru a da plăcere Creatorului, pentru a-I aduce Lui mulţumire.

 Care este intenţia de a dărui plăcere Creatorului? Nu vreau să vă induc în eroare, dar nu există nici un Creator, nu există nimeni pentru a oferi plăcere. Direcţionând gândurile mele şi dorinţele mele, aparent mă evaluez, pentru a simţi adevărata creaţie. Dar, ceea ce în final îmi este revelat, este această forţă care activează şi conduce totul şi ea este numită “Creator”. Această forţă nu poate fi descoperită decât în mine, intenţia cabalistică creează în mine posibilitatea de a simţi o altă realitate, care este paralelă realităţii noastre.

Dacă realitatea noastră nu există decât în puterea egoistă de primire care se dezvoltă conform unui plan care nu depinde de noi, căruia îi suntem absolut supuşi, atunci când intru într-o altă realitate, mi se prezintă posibilităţi de libertate absolută.

De la congresul “Zorii unei lumi noi”, Bulgaria, prima zi, 01.11.2013, Lecţia 2

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: