Cum a fost format Universul?

746.01Comentariu: Recent, academicianul Vernadsky a devenit din ce în ce mai popular. După părerile sale despre univers, el poate fi chiar comparat cu un profet biblic.

Lucrările sale sunt strâns împletite cu ideile celei mai vechi științe de pe pământ, știința Cabala, care dezvăluie structura universului, scopul său, locul omului în ea și sensul vieții.

În cercetările sale, Vernadsky a ajuns la concluzia că numărul de combinații și interrelații pe care le vedem în cel mai mic grăunte de nisip al creației este același la scară globală.

Răspunsul meu: Individualul și generalul sunt egali. Acesta este așa-numitul principiu al „asemănării dintre specific și general”. Adică atomul este ca sistemul solar, sistemul solar este ca marele cosmos și așa mai departe.

Toți venim dintr-un punct mic. Vorbim despre lumile superioare, care apoi se extind și ne aduc în lumea noastră. Lumea noastră, universul nostru, a fost de asemenea format dintr-un punct mic.

Și așa este la fiecare nivel: un mic punct coboară și cu ajutorul materiei formate în el se transformă într-un sistem mare, extins. Apoi la nivelul următor, întregul sistem este implementat din nou, din punctul său final cel mai de jos. Și așa mai departe. Există cinci astfel de coborâri, cinci lumi.

Așa a apărut universul nostru dintr-un punct mic, prin forța așa-numitului Big Bang. De fapt, nu a existat o explozie uriașă. O mică scânteie de energie spirituală a izbucnit de la cel mai înalt nivel spiritual către cel material. Și pentru că este spirituală, această scânteie a fost suficientă pentru a crea toată materia, energia, informațiile de astăzi – tot ceea ce umple lumea noastră.

KabTV “Prim-plan. Profet” 11/23/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: