Cum face Cabala un om liber?

Întrebare: Cum face Cabala un om liber?

Răspuns: Cabala îi revelează omului întreaga măsură a lipsei lui de libertate și îi explică limitele între care există libertatea lui.

În lumea noastră este posibilă eliberarea de egoismul nostru, de natura noastră, alcătuită din părțile minerală, vegetală, animală și vorbitoare. Numai Metoda Cabalei oferă acest rezultat. Ea ne învață cum să atragem Puterea Superioară care ne ridică deasupra egoismului nostru animalic.

În realitate, noi suntem foarte slabi și incapabili să fugim din egoismul nostru. Omul nu se poate extrage singur din mlaștină. Cu ajutorul Luminii Superioare, pe care o putem atrage asupra noastră, suntem scoși din planul material.

Așa numitul ”AHP de Sus”, coboară asupra noastră în ”Galgalta ve Enaym” a celui de jos și începem să ne ridicăm; trecem de limitele naturii noastre interioare într-un tărâm mai înalt.

Dar, chiar și atunci, nu suntem încă liberi, adică nu putem face tot ceea ce vrem. De aceea, conceptul de libertate absolută nu există. Numai Creatorul are libertate absolută, nu și creatura Sa.

Creatura poate fi în starea de libertate în interiorul naturii sale egoiste primordiale și, în același timp, să caute echivalența de formă cu Creatorul, cu alte cuvinte, să încerce să-și mărească atracția pentru altruism, pentru dăruire și iubire. În această stare, omul se simte complet satisfăcut și împlinit, nu are nicio lipsă și simte libertate nelimitată.

În plus, omul își dezvoltă simțul responsabilității – se simte obligat să dea, să ajute, să îi ”umple” (împlinească) pe ceilalți. Omul simte că această stare de lipsă absolută de libertate este, de fapt, libertatea absolută, obținută de fiecare dată când se ridică peste egoismul său, peste tot felul de senzații imperfecte.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 2/07/2017

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: