Întrebare: Olanda are un muzeu dedicat corpului omenesc. Este atât de realist încât îți taie răsuflarea. În interiorul muzeului există un adevărat oraș alcătuit din diferitele componente ale corpului și te poți plimba nestânjenit printre ele.

Vizitatorii se simt mici atunci când traversează coridoarele omului-gigant artificial și privesc modul în care circulă sângele, cum funcționează sistemul digestiv, muscular și auditiv, coardele vocale, oasele și dinții, ascultă bataile inimii. Toate acestea pot fi studiate în detaliu și admirate în acțiune.

Călătorind prin corp, vizitatorii văd foarte clar că obiceiurile proaste afectează negativ funcționarea organelor și a sistemelor.

Ce transformări au loc în om atunci când se obișnuiește cu lumea din jurul lui și cu sistemul de conexiuni din ea? I se schimbă cumva atitudinea internă față de lume și față de el însuși?

Răspuns: I se poate schimba, desigur.

Întrebare: De ce această impresie, inspirație, nu acționează în om pe termen lung, pentru ca el să-și amintească permanent de sistemul de conexiuni?

Răspuns: Îi face plăcere sau nu? Dacă impresia nu-i face plăcere, o uită imediat. Dacă-i face plăcere, ea rezistă tot atâta timp cât plăcerea.

Întrebare: Este posibil să facem o simulare asemănătoare, un muzeu al „relațiilor dintre oameni”? Putem crea un astfel de model?

Răspuns: Poate fi unul imaginar, dar nu-l va învăța pe om nimic, fiindcă este opus naturii umane. Totul îi va provoca neplăcere.

Se va bucura de imaginea lui frumoasă dar nu va participa la această simulare care este opusă naturii sale egoiste!

Întrebare: Dar toată lumea îl va trata bine, va face totul ca el să obțină beneficii, nu se va lăsa angrenat în acest joc?

Răspuns: Toate acestea îl vor ține ocupat un anumit timp, ca și cum ar fi mers la un film.

Întrebare: Și ce-ar trebui să i se-ntâmple pentru ca el să se angajeze în acest joc și în același timp să se schimbe și să-și însușească jocul?

Răspuns: În acest scop, desigur că trebuie să acumuleze în viață un număr semnificativ de suferințe. Cum altfel și-ar dori așa ceva? În fond, totul se opune naturii noastre.

Întrebare: Când omul suferă, vrea să fugă de suferință, este cel mai ușor lucru. Și aici poate alege să-și însușească ceva diferit. Cum are loc acest punct de cotitură în care nu mai vrea să fugă și alege o cale nouă?

Răspuns: Nu are de ales. Trebuie să descopere scopul vieții, altfel viața lui nu merită trăită. Nu vreau nimic altceva în afară de scopul vieții! La ce-mi servește ea? Pentru ce trăiesc? De ce m-am născut? Dacă toate acestea îl preocupă, el se va putea schimba dar doar în măsura în care îi provoacă suferință.

Întrebare: Parcurgând coridoarele unui astfel de muzeu, care a fost creat și în Toledo sau New York, nu se va gândi el la semnificația vieții dacă suferă?

Răspuns: Desigur că nu! Totul ține de fiziologie și nu de lumea interioară a unei persoane. De organele interne și nu de lumea internă.

Întrebare: Unde se trezește întrebarea cu privire la scopul vieții?

Răspuns: Nu în interiorul omului. Nici în inimă și nici în minte, ci în sufletul lui. Iar sufletul nu se află în interiorul cuiva ci lângă el.

Întrebare: Cum se petrece în cineva apariția acestei întrebări?

Răspuns: Sufletul trimite o sugestie spre creierul persoanei care începe să se gândească la el.

Întrebare: Ce este sufletul?

Răspuns: Sufletul este întrebarea cu privire la scopul vieții. Deocamdată. Mai târziu se va dezvolta din această întrebare.

Întrebare: Și ce va deveni?

Răspuns: Va deveni o însușire care-i va permite să atingă scopul vieții. Dorința de a împlini scopul vieții se numește suflet, starea inițială a sufletului.

Apoi dorința începe să-l umple cu tot felul de înțelesuri spirituale – cu privire la sensul vieții. Și astfel, se dezvoltă.

Omul începe să pună întrebări tot mai inteligente, mai eterne, mai elevate și primește răspuns la ele. Aceasta este dezvoltarea sufletului.

Comentariu: Procesul de înțelegere a scopului vieții este diferită pentru fiecare dintre noi.

Răspuns: Și nu poate exista comparație. Cum aș putea să-mi extrag sufletul pentru a-l plasa în tine și astfel să-l compar cu al tău?

Întrebare: Fiecare om are o dorință tot mai mare de a obține scopul vieții. Este ceea ce numim suflet. Fiecare are propria sa dorință, diferită de a altora. Ce se întâmplă cu aceste dorințe? Se conectează între ele?

Răspuns: Nu se conectează. De ce s-ar conecta?

Comentariu: Se spune că există un suflet mare pentru noi toți.

Răspunsul meu: Conexiunea este diferită în cazul în care avem un scop comun. Când trebuie să atingem un scop comun, sufletele se conectează pentru a atinge acel scop comun. Doar că se conectează prin opoziție.

Întrebare: De ce sunt opuse?

Răspuns: Pentru a nu se anula. Și de îndată ce se conectează, obținem un întreg comun alcătuit din multe părți.

Întrebare: Cum se conectează?

Răspuns: Prin calități de dăruire și iubire.

Întrebare: Ce anume descoperă aceste dorințe conectate cu privire la sensul vieții?

Răspuns: Descoperă interacțiunea reciprocă peste egoismul comun.

Întrebare: Există o definiție a acestei interacțiuni dintre ele peste calitățile lor?

Răspuns: Este sufletul comun, Adam. Rețeaua comună de conexiuni se cheamă „Adam” de la cuvintele „similar cu Creatorul.”

Întrebare: Construind toate aceste sisteme de conexiuni, oamenii doresc în subconștient să atingă rețeaua superioară de conexiuni?

Răspuns: Da. Sufletul aspiră la ea.

Din emisiunea KabTV “Știrile cu Michael Laitman,” 3/3/20

Filed under: Criza, globalizare, Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →