De ce ar trebui să acționez de unul singur?

Ȋntrebare:  Trebuie să învățăm să acționăm unul în fața de celuilalt?

Răspuns:  Da, trebuie să învățăm cum să acționăm ca actori pe scenă, să înțelegem elementele jocului, să jucăm împreună, să ne inspirăm unul pe altul. Ne influenţează cu adevărat.

Mi se pare că îmi văd prietenul acționând, sau poate nu înțeleg deloc unde joacă și unde se află cu adevărat. Acest lucru nu contează deloc pentru mine. Pentru mine, este important să mă inspir de la el, astfel încât eu însumi aspir la acest scop, chiar și într-un mod simulat.

Ȋntrebare:  Poate cineva să acționeze de unul singur?

Răspuns:  Desigur. Știu cine sunt și cât de egoist sunt. Prin urmare, vreau să acționez cu mine, adică să mă ridic pe mine mai sus.

Ȋntrebare:  Fapt este că “jucăm”(ne prefacem) constant: în familie, la serviciu și în grupul spiritual în care vrem să ne dezvoltăm. Acționăm prefăcându-ne, în principiile despre care au scris Cabalistii, pentru a atinge scopul, în cadrul unui astfel de grup

De ce să mă prefac, eu singur? Nu ar trebui să fiu sincer măcar cu mine?

Răspuns:  Poți fi sincer cu tine însuți și să te prefaci în același timp, cunoscându-ți cele două niveluri: unul este „Eu”, iar celălalt este „Cine vreau să fiu”.

Din KabTV “Fundamentele Cabalei,” 3/25/19

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed