De ce au venit evreii în Israel ?

Întrebare: De ce au venit evreii în Israel în masă ?

Răspuns: Deoarece anumite forțe care s-au unit unit în anumite țări i-au forțat să vină.

Știu în ce măsură oamenii din Rusia și din alte țări ex-sovietice, cât și din blocul estic comunist, au căutat orice oportunitate pentru a le părăsi. Pe de altă parte, sunt foarte mulți cei care nu au dorit să place.

Chiar înainte de al doilea război mondial, au fost evrei care nu au vrut să părăsească Germania, cu toate că Hitler le-a permis s-o facă. A fondat chiar școli speciale pentru evrei în care aceștia puteau învața agricultura, astfel încât să poate pleca în Palestina. Faptele sunt bazate pe documente istorice care nu pot fi negate. La început a fost o legătură directă între sioniști și fasciști pentru că doreau același lucru, transferul evreiilor în Palestina.

Pe de altă parte, Germania dorea să scape de evrei și să câștige, de asemenea, controlul în Palestina împotrivă Britanicilor. În aceeași măsură, lucrul acesta era și în dorința sioniștilor și au acționat ca atare. Acesta este motivul pentru care Germania era pregătită să plătească evreii care părăseau Germania.

Dar când Hitler a văzut că nu are rezultate și că ei nu vor să place, a început procesul de anihilare.

Din webinar 08.05.2016

 

 

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed