De ce este Creatorul așa de crud?

Întrebare: De ce este Creatorul așa de crud?

Răspuns: Te înțeleg în totalitate. Și eu gândeam la fel ca tine, dar Creatorul nu este crud. Când atitudinea Lui iubitoare pentru noi este trăită în egoismul nostru, este resimțită de noi exact invers.

Îmi aduc aminte în copilărie, când mama mă certa pentru notele slabe sau din alte motive, asta îi producea o anxietate mare și suferință emoțională, dar, față de mine, ea exprima bunătatea absolută, chiar dacă eu o percepeam ca fiind cruzime.

Creatorul este calitatea altruistă a Naturii. Dar, la gradul la care noi ne comportăm invers în comparație cu El, simțim diametral opus această bunătate, adică ne simțim rău, ca și cum am trăi într-o lume rea.

Dar El nu face nimic rău. El se raportează la noi cu bunăvoință completă, iar noi, referitor la acest fapt, ne vedem pe noi și lumea noastră absolut răi. Nu e nevoie să-L blamăm nici pe El și nici pe noi pentru asta.

Întrebare: Dar cum această bunătate, care vine de la El, se exprimă ca acte de violență în lumea noastră?

Răspuns: Toate acestea le facem noi, înșine. Oamenii, cu egoismul lor, fac ca această lume să pară rea. Creatorul ne-a dat egoismul, dar ne-a dat, de asemenea, și posibilitatea de a-l corecta. El ne îndreaptă spre corectare. Vedem ce se întâmplă în lume.

Comentariu: Dar El dă unui om obișnuit obstacole imense, creând un rău teribil, imposibil de justificat.

Răspunsul meu: Sunt cu totul de acord. Dar, când omul începe să devină conștient de tot ceea ce Creatorul face pentru el, omul nu-L mai blamează pentru nimic. Apoi se întâmplă contrariul și din om apare și se înalță o recunoștință imensă.

Dar, deocamdată, omul nu înțelege, asemenea copilului care nu înțelege de ce îl ceartă părinții.

Din Lecția de Cabala în limba rusă din 26/02/2017

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed