De ce mi se pare că sunt evreu?

622.02Comentariu: Unul dintre studenții mei mi-a pus o întrebare: „De ce mă gândesc atât de mult la evrei în ultima vreme, chiar mă gândesc că eu însumi sunt evreu?”

Răspunsul meu: Faptul este că ne apropiem de o anumită dezvoltare, deși nu s-a oprit cu adevărat – uneori s-a estompat puțin și alteori s-a re-aprins – când mulți au sentimentul subconștient că există oameni speciali care au această chemare, care au pus lumea pe o nouă direcție și o reaprinde constant.

Într-adevăr, există un astfel de grup de oameni, deși este numit în mod eronat o națiune. Nu este o națiune, ci un grup în interiorul umanității. Trăim într-un moment în care misiunea lor ar trebui să devină clară pentru toată lumea și fiecare va înțelege rădăcina conexiunii lor cu evreii și de ce fiecare dintre ei simte că poate, chiar el este evreu.

În primul rând, pentru că este adevărat: în fiecare persoană există un așa-numit punct din inimă, care caracterizează un evreu.

„Evreu” ([„ebraic”] din cuvântul „Laavor“) înseamnă trecerea la un alt nivel al conștiinței, percepția realității. Aceasta este misiunea acestui popor, a acestui grup.

Prin urmare, oamenii mai ales astăzi, simt că există ceva în ei care îi împinge, îi cheamă, îi trage spre tranziția către următorul nivel de realizare a  naturii, către misiunea lor și sensul vieţii.

KabTV “Lumea integrală” 7/13/18

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed