De ce ne pedepseşte natura? Partea 1

Întrebare: Pământul este casa noastră comună, însă, în ultima vreme, l-a condus haosul. Anul trecut s-au înregistrat un număr mare de dezastre naturale: incendii severe, inundaţii şi uragane, care au avut un impact asupra ţărilor şi, de asemenea, asupra indivizilor, provocând daune materiale şi emoţionale.

Viaţa liniştită se apropie de sfârşit. Se ştie că pământul a trecut prin diferite perioade geologice, dintre care unele foarte instabile. Aceste catastrofe ecologice sunt inevitabile ca rezultat al cursului natural de dezvoltare al pământului sau sunt ceva excepţional ce poate fi evitat?

Răspuns: Toate aceste catastrofe ar fi putut fi evitate, deoarece natura devine instabilă doar pentru că oamenii nu ştiu să o echilibreze. Natura ne-a împins tot timpul spre dezvoltare prin crearea condiţiilor dificile, cum ar fi căldură, frigul, cutremurele şi epidemiile. Până la urmă o persoană începe să se mişte doar atunci când se simte rău.

Noi suntem egoişti şi nu facem nici cea mai mică mişcare dacă nu simţim că ne va produce un anumit beneficiu.

Aşadar, natura este forţată să ne trimită suferinţe pentru a ne încuraja să ne dezvoltăm. Apoi am început să dezvoltăm ştiinţa şi economiile şi am început să ne studiem pe noi şi mediul din jurul nostru, pentru a găsi modalităţi de a ne organiza o viaţă mai sigură şi mai confortabilă.

Toată această dezvoltare este necesară numai din cauza problemelor pe care le experimentăm. Este ştiut că dacă ne dorim succesul pentru copiii noştrii, noi trebuie să le cerem acest lucru şi să îi forţăm să înveţe bine. Acesta este acelaşi mod în care ne-a dezvoltat natura pe de-a lungul a mii de ani din istoria umană. Din momentul în care oamenii s-au dat jos din copaci şi când au ieşit din peşteri, noi ne-am dezvoltat continuu ca rezultat al problemelor „umane”, care sunt cu un nivel deasupra celor animalice.

Asta înseamnă că natura nu numai că ne-a bătut ca pe toate animalele, forţându-ne să găsim hrană, vizuine şi să avem grijă de urmaşii noştrii, dar ne-a şi încărcat cu tot felul de probleme proiectate ca să ne dezvolte mintea şi senzaţiile. Mulţumită acestui lucru noi trăim nu numai prin instinctele animalice, ci ne-am şi dezvoltat tot mai mult într-o societate umană. Noi trebuie să ne construim vieţile, deoarece copiii noştri au nevoie de grijă vreme de 10-20 de ani până se maturizează.

Natura ne împinge, nu doar prin dorinţele primitive ca mâncare, sex şi reproducere, dar și ne direcţionează să ne dezvoltăm ştiinţa și sistemele economice şi educaţionale. Ne forţează să descoperim şi să explorăm continente noi şi să explorăm natură pentru a ne îmbunătăţii vieţile.

Adică natura a împins oamenii să devină mai inteligenţi. Dezvoltarea umană este, prin urmare, în contrast cu dezvoltarea materiei inanimate, plantele şi animalele. Pe lângă asta, natura a direcţionat oamenii să se dezvolte senzual şi, astfel, ne-am dezvoltat în zonele culturii, educaţiei şi în artă: pictură, muzică şi literatură, care toate sunt determinate de starea prezentă a umanităţii.

Noi nu trăim ca animalele, care se întâlnesc pentru o perioadă scurtă de timp ca să producă urmaşi şi care apoi se despart. Oamenii construiesc familii şi țări şi folosesc un limbaj de comunicare şi transmit cunoaşterea de la o generaţie la alta. Acesta este întreg sistemul care diferă calitativ de nivelul de dezvoltare animalic.

Totuşi, toată această dezvoltare intelectuală nu este suficientă, deoarece natura vrea chiar şi mai mult de la noi. Vrea ca noi să fim conectaţi într-un anumit sistem general și să ne completăm reciproc. Totuşi, nu suntem capabili de asta, deoarece, prin natura noastră, rămânem animale egoiste.

În interiorul fiecărei persoane rămâne ascuns acelaşi egoist animalic, iar toată cunoaşterea pe care a obţinut-o, de-a lungul a mii de ani de evoluţie, l-a ajutat doar să folosească mediul său cu viclenie şi cu scopul unui profit personal mai mare. Deși noi am creeat tot felul de sisteme sociale care să ne împiedice să ne mâncăm unul pe altul, totuşi noi tot încercam să profităm de pe seama altuia. Adică implementăm graniţe care susţin: ce-i al meu, e al meu şi ce-i al tău, e al tău.

Totuşi, de asemenea, nici asta nu funcţionează, deoarece egoismul creşte constant şi arde în interiorul nostru. Toată lumea vrea să încline întreaga lume ca să i se potrivească lui. Astfel noi nu suntem capabili să ne unim într-un sistem comun şi armonios. Asta este întreaga noastră problemă: societatea umană, în loc să progreseze şi să devină mai inteligentă, începe să decadă şi se întoarce spre sursa întregului rău, noi devenind cea mai dăunătoare creatură de pe pământ.

Oamenii distrug formele inanimate, vegetale şi animalice ale naturii şi otrăvesc solul şi atmosfera. Există mii de tone de deşeuri cosmice care se rotesc în jurul pământului, rămăşiţele sateliţilor. Noi nu facem lucruri înţelepte sau raţionale din cauza egoismului nostru şi, prin urmare, nu putem fi incluşi în mod corect în sistemul naturii.

Sistemul general integrat ne presează în funcţie de nivelul dezvoltării noastre. De la an la an, noi ar fi trebuit să ne dezvoltăm mai departe şi să ne conectăm între noi în mod corect, într-un mod benefic, influenţând astfel pozitiv societatea umană, la fel ca şi pe celelalte nivele ale naturii.

Totuşi, în loc de asta, noi am revelat diferenţa noastră completă fată de natură şi am devenit tot mai corupţi. În conformitate cu asta, influenţa noastră asupra naturii a devenit tot mai rea şi, prin urmare, nu este surprinzător că natura ne aduce mult mai multe lovituri că înainte.

Din emisiunea de pe KabTV „O viaţă nouă” 10/10/17

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed