De dragul cui trebuie să cerem unitatea?

Întrebare: De dragul cui ar trebui să cer unitate acum? Pentru grup sau pentru lumea întreagă?

Răspuns: Sufletul comun se împarte în multe părţi şi ordinea trezirii lor se împarte în multe faze. Între timp, noi trecem prin două procese:

1. Fiind o parte care primeşte o trezire de Sus, suntem obligaţi să o actualizăm şi să devenim corectaţi. Numai după ce ne-am trezit în acest fel o persoană îşi pune întrebarea legată de menirea vieţii şi găseşte răspunsul revelându-l pe Creator. Această sarcină este înrădăcinată în noi, prima şi cea mai importantă.

Asta pare să fie o sforţare super egosită. Totuşi, să îl revelezi pe Creator înseamnă să revelezi calitatea dăruirii, iubirea pentru seamăn şi să realizezi asta prin unitatea cu ceilalţi. Dăruirea este auto-respingerea, nulificarea de sine. Ieşi din tine însuţi către ceilalţi şi acolo îţi găseşti sufletul.

De aceea, prima impresie este înşelătoare. Te strădui să îţi găseşti sufletul şi să îl umpli cu plăcere eternă. Creatorul Însuşi ţi-a dat această oportunitate şi te îndumat şi impulsionat să obţii asta. În orice fel o spui, sună egocentric dar conţinutul real, estenţa interioară, este deasupra egoismului.

Asta pentru că noi actualizăm toate astea împreună prin metode de dăruire, iubie şi ajutor reciproc. O facem aspirând să ieşim din noi înşine, în loc să absorbim totul înăuntru.

În trecut, Cabalaştii nu au avut oportunitatea să disemineze înţelepciunea Cabala prin lume, să o studieze public şi să înveţe pe alţii. Totuşi, atunci corecţia particulară a sufletelor lor în grupuri mici a fost aţintită tot înspre beneficiul întregii lumi. Asta pentru că ei au obţinut o mare forţă a dăruirii, care a operat printre toate sufletele din lume, chiar dacă lumea nu a simţit asta.

2. Astăzi, noi trebuie să acţionăm în încă o direcţie. Nu ne corectăm numai noi, şi obţinem o forţa mai mare interioară, de dăruire în grupurile noastre ci şi diseminăm cunoştinţele de Cabala peste tot în lume.

Sunt doi vectori paraleli ai eforturilor noastre şi sunt amândoi necesari.

Din prima parte a Lecţiei zilnice de Cabala 12/6/10, Zoharul

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: