De la neputinţa absolută la plenitudine

Întrebare: Cum este posibil să nu fugim de munca spirituală atunci când te simţi gol? Pe de o parte, sentimentul este neplăcut şi, pe de altă parte, se înţelege că este direcţia corectă?

Răspuns: Singura acţiune pe care persoana poate să o facă este de a se întări în mediul corect. Aceasta ne-a fost dat: Fac asta cât de mult pot, prin tot soiul de activităţi, fie fizic, mecanic, intelectual, moral sau emoţional. Nu contează cum. Şi dacă nu, atunci strig la Creator, acest lucru este bun.

Acum, ei vă vor arăta că puteţi fi între prieteni, să staţi între ei, să cântaţi cu ei. Apoi, vine dezamăgirea. După aceea, veţi începe să faceţi alte activităţi, poate nu să cântaţi, ci să studiaţi cu ei sau nu, dar să diseminaţi împreună. Veţi fi dezamigiţi tot timpul. Tot timpul, veţi simţi că nu este suficient să fiţi amestecaţi cu ei şi este astfel, atâta timp cât, aparent, aţi făcut totul şi, în ciuda a tot, simţiţi golul. Apoi, veţi începe să plângeţi şi să strigaţi şi, cu asta, veţi putea, progresiv, să atingeţi o nevoie de a vă amesteca cu ei, dar nu sunteţi pregătit să o faceţi prin voi înşivă, doar Creatorul face acest lucru. Adică, voi, ei şi Creatorul între voi.  Asta este, o căsătorie. Iată cum funcţionează, dar progresiv.

Veţi vedea că, în fiecare distincţie există o colectare progresivă a potenţialului negativ, până ce explodează şi, de fiecare dată când explodează, ultima stare este un sentiment de epuizare absolută, când nimic nu vă poate ajuta, decât întoarcerea la Creator. Dacă aveţi deja o experienţă anterioară, atunci, în funcţie de aceste stări, puteţi, deja, determina că acestea sunt momentele potrivite pentru realizare.

Din Congresul St Petersburg, „ziua 3”, 14.07.2013, Lecţia 5

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed