De la o celulă de gândire la o minte nelimitata

Întrebare: Cum putem echilibra sentimentele noastre cu mintea noastră?

Răspuns: Dar de ce am face asta? Fiind echilibrat nu este un lucru bun. Chiar dacă acest lucru este scopul nostru – sa ajungem la echilibru si armonie, cu toate acestea, atâta timp cât suntem pe cale, nu avem nevoie de acest lucru sa ne opreasca.

Invatam că Creatorul a creat dorinta de a primi, care este creatia, materia şi singurul lucru care există. Aceasta dorinta se dezvoltă cu ajutorul Luminii care a creat-o. Cu alte cuvinte, există o forţă speciala numit „Lumina”, „forţa de a darui,” sau „radacina” care a creat dorinta de a primi, forţa primirii.

Când dorinta de a primi va începe să se dezvolte cu ajutorul a Luminii, ea trece prin patru faze, fiecare dintre ele dand naştere la etapa următoare şi umpland-o, şi apoi acea faza isi continua dezvoltarea. Când această dorinţă ajunge la a patra fază de dezvoltare, ea începe să pună întrebări:  Cine sunt eu? Pentru ce traiesc? De unde am venit?

În esenţă, aceste întrebări sunt despre „radacina”. Şi pentru că dorinţa intreaba despre acest lucru, o minte începe să se dezvolte în cadrul acesteia. Lumina influenteaza vointa noastra de a primi în aşa fel încât nevoia de împlinire face dorinţa sa înceapa căutarea unei cai de a atinge ceea ce doreşte.

Vedem acest lucru  bazat pe modul în care suntem structurati. Ce includem înauntrul nostru? Particule pozitive şi negative: pozitroni si electroni, atomii care ne alcătuiesc şi se unesc în molecule. Acestia, la rândul lor, se conecteaza împreună în funcţie de valenţă lor. Deci, după ce totul este spus şi făcut, există două forţe: forţa de primire şi forţa de daruire.

Dar atunci când încep să se unească, ei formeaza celule de gândire. Acesta este motivul pentru care fiecare atom şi fiecare moleculă începe să simtă nevoia de a percepe in sine. Şi atunci când încearcă să se unească împreună,  cauta un mod de a se completa în funcţie de numărul de electroni liberi. Apoi se dovedeşte că, în virtutea acestor procese, se formează o minte.

După aceea particulele încep să se unească într-un mod care pare mecanic. Creierul nostru este, de asemenea, mecanic şi nu conţine nimic de Sus. Dar cauta dupa modul cel mai raţional, cel mai scurt si cel mai bun  pentru a ajunge la ceea ce doreşte. Aceasta se numeşte naşterea minţii în interiorul dorintei. O dorinţă mare dă naştere la o minte mare, in acord cu faptul că trebuie să atingă lucruri mari, în timp ce o dorinta mica produce o minte mică.

 Acest lucru este similar cu dezvoltarea unui copil. Un copil mic are dorinte mici şi o minte mică, dar cu cat mai mult ii dezvoltam dorinţele sale pentru ca el să ştie cum să ia ceva separat şi sa-l puna înapoi împreună, cu atat mai mult mintea lui se dezvoltă. Acelaşi lucru se întâmplă la nivelele mineral, vegetativ, şi animal.

Cu toate acestea, dorinta de a darui are un creier complet diferit. Acolo  ieşim din noi înşine la memoria comună, care este în afara noastră. Încep să dobândesc un sentiment extern, sentimentul de a darui, cu ajutorul  dorinţei mele de a atinge „radacina” şi  începând să ma conectez la dorinţa care se află în afara mea.

Dorinţele externe sunt situate între oameni şi sunt dorinţa comună pe care fiecare dintre ei o dobândeşte. În acelaşi mod o persoană dobandeste, de asemenea, mintea externa din afara fiecaruia dintre noi. În acest caz, dorinţele noastre şi mintea noastră sunt nelimitate. Atunci, eu nu-mi limitez mintea cu granitele personalitatii mele, ci dimpotrivă, ies intr-o dimensiune în care nu există limitări. Aceasta stare se numeste Lumea Infinitului.

Din prelegere în „Cabala L’Am” Hall pe 1/25/11

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed