De unde vii tu, poporul Israel?

Mereu a trebuit să facem față problemelor, amenințărilor, dar în acest an este diferit. Operațiunea ”Marginea de protecție” a schimbat mult opinia publică în Israel, o încetare a focului a fost semnată, dar valul de solidaritate care a apărut este fără precedent, ne-a marcat și ne-a bucurat, confirmând faptul că numai împreună, unindu-ne, poporul Israel este puternic și viu.

Totuși, opinia națiunilor cu privire la Israel a făcut ca antisemitismul să reapară violent în Europa și Statele Unite. Pentru ce toată această ură? De ce pare inevitabilă și se repetă constant?

Bunicii și părinții noștri au suferit în timpul celui de-al doilea război mondial, în timpul războiului din Algeria, atunci când au părăsit Marocul, Egiptul, Tunisia. Mulți cred că asta nu se va întâmpla din nou deoarece statul Israel există, că groaza pe care lumea a descoperit-o în 1944-1945 nu se va repeta, că țările democratice nu vor lăsa extremismul să învingă și totuși, ce arată rezultatele alegerilor din țările europene? Reapariția naționalismului, partidele extreme de dreapta cărora nu le este rușine să exprime și să afirme pretențiile lor cu voce tare.

Evreii sunt responsabili, vinovați, în două cuvinte: ura față de evrei.

Recentele evenimente din Franța, din Germania, m-au împins să scriu această broșură. Am încercat să răspund întrebărilor la care poporul Israel trebuie să facă față la fel ca fiecare evreu din lume, și să propun soluția pe care trebuie să o aplicăm cu toții, noi, evreii din lumea întreagă, oriunde am fi.

Sper că această broșură va ajuta pe oricine o va citi, că ea va aduce o explicație, deși scurtă a situației noastre. Pentru mai multe explicații, sunteți invitați să vizitați site-ul.

Cu dragoste !

dr Michael Laitman

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: