Deschide inima, nu gura

Întrebare: Atunci când prietenii ies spre marele public pentru a organiza un atelier, ce putem noi, cei care nu suntem cu ei, să adăugăm la intenția lor, la mesajul lor?

Răspuns: Pe plan intern, trebuie să ne adunăm și să ne gândim la ei. Este ceea ce numim o rugăciune pentru succesul lor deoarece, ca urmare a acestui succes, ei ne vor aduce o ”pradă”, cu alte cuvinte, dorințele celor care doresc să se simtă un pic mai bine, să fie un pic mai fericiți și să aibă mai mult succes în această viață. Nu este important că aceste dorințe sunt egoiste; noi le luăm.

Cu asta, le percepem. Vom începe să simțim o nevoie de a dărui oamenilor tot ceea ce vor: fericire, conexiunea între ei și tot restul. Dorințele lor încep să muncească în noi, și asta înseamnă că noi avem ceva să ridicăm spre Creator. Altfel, nu urcăm spre El.

Așa cum scrie Baal Hasulam în articolul ”Nu este timp pentru a dobândi ceea ce este dat”, nu putem cere pentru noi înșine în nici un fel. Dar, dacă vreau să cer: ”Dă-mi posibilitatea de a-ți dărui. Dă-mi posibilitatea de a umple pe ceilalți. Dă-mi posibilitatea de…” nu pot spune ”eu”, pentru că în acest mod, mă plasez în opoziție cu întregul sistem, nu intru în el ca un angrenaj.

Trebuie să spun: ”Dă-le lor” sau ”nouă”, dar în nici un caz ”mie”. Asta înseamnă că, trebuie să cer pentru ceilalți, astfel încât aceasta să fie bine pentru ei. Apoi, particip la asta în mod corect.

Prin urmare, dacă ne gândim acum că prietenii noștri vor reuși ieșind spre public și se vor conecta cu el, astfel încât publicul să simtă căldura din partea lor, că dorința lor interioară se dezvăluie prietenilor (chiar dacă ei nu o resimt, evident), că îl vor aduce la noi, atunci va deveni o rugăciune pentru Creator.

Deci, cerem și Îl rugăm pe Creator spiritual, chiar dacă publicul cere ceva complet materialist. Lumina Superioară vine exact printr-o rugăciune de acest gen.

Întrebare: Ce este de preferat: să citim un segment, să stăm liniștiți timp de 30 de secunde sau poate să cântăm un cântec? Ce să facem pentru ca fiecare dintre noi să se gândească la ei pentru cel puțin o secundă? Ce înseamnă să te rogi?

Răspuns: Rugăciunea este dorința voastră ca prietenii să reușească această acțiune, că asta va aduce mulțumire Creatorului. Asta este rugăciunea. Deschidem inima, nu gura.

Nu înțeleg ce vă imaginați ca fiind o rugăciune, ca o activitate spirituală. Este atunci când împrăștiați norii cu mintea voastră, când aprindeți lumânări sau cădeți în genunchi? O activitate spirituală este atunci când doriți enorm ceva în comun cu ceilalți și, în această activitate, în plus față de voi și grup, participă Creatorul.

Din Congresul de la Soci, ”prima zi”, Lecția 1, 13.07.2014

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: