Devenind o”cârpă”

Baal HaSulam, „Introducere la Cartea Zohar”, Punctul 5: Prin urmare, simțul comun ne dictează că înțelegem opusul a ceea ce pare a fi la suprafață, și decide că suntem cu adevărat creaturi nobile și demne, de o importanță incomensurabilă, de fapt, demni de Creatorul care ne-a făcut.

Întrebare: Cum acest lucru merge împreună cu ceea ce ți-a spus odată Rabash: „Acum ești o cârpă cum sunt eu?”

Răspuns: Exista multe discernăminte și elemente în termenul „cârpă”: Eu nu sunt capabil de nimic, eu sunt dependent de Creator și sunt fericit că am descoperit acest fapt. Prin aceasta văd începutul și la sfârșitul acțiunile mele, și în fiecare acțiune trebuie să fac eforturi pentru a realiza conceptul de „cârpă”, și apoi să ader la Creator și prin asta să-L oblig să facă ceva.

Deci, starea de „cârpă” vine după toate eforturile, în conformitate cu principiul „am muncit și am găsit.” Este etapa finală și este la un nivel foarte important, în care înțeleg mai bine că nu am nimic, că sunt în totalitate „stors”, neputincios, lipsindu-mi energia si motivația pe care trebuie să le primesc de la Lumină.

Nu pot împlini corecția, nu pot acumula discernămintele necesare, dar pot obține dorința necesară pentru a munci, pe care le primesc de la mediu. Aș putea sta la nivelul „animal” pentru totdeauna, dacă Creatorul nu mă lasă să mă ridic la nivelul superior despre care Baal HaSulam scrie.

Din partea a 4-a a Lecției zilnice de Cabala, 03/03/13,  „Introducere la Cartea Zohar”

 

 

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent: