Diferite rădăcini ale unității

Comentariu: Dacă te uiți la statisticile economice, atunci societatea este la capăt complet și, răspunsul la asta este probabil fascismul. Vedem ce se întâmplă în lume și înțelegem că, de fapt, totul merge într-o direcție foarte proastă.

Comentariul meu: Fascismul este și el o formă de conexiune între oameni, dar este egoist, nu altruist. Cabaliștii o numesc reflecție inversă. Desigur, dezvoltarea din lumea noastră conduce la asta.

Întrebare: În ultimii douăzeci de ani situația în lume nu s-a îmbunătățit, merge mai prost după toți parametrii economici. Ce lipsește pentru ca schimbarea să aibă loc?

Răspuns: Nu transmitem suficiente informații către toate sectoarele societății, nu doar despre starea societății, dar și despre ce am putea deveni și, de ce ar trebui să fim așa, din perspectiva naturii sau a Creatorului, ceea ce este același lucru.

Cuvântul „Creator” este destinat oamenilor religioși, iar „Natura” este pentru cei ne-religioși. Dar, tehnic, oamenii ar trebui să înțeleagă că este același lucru și toată lumea ar trebui să ajungă la asta.

Cât despre fasciști, și ei, au sperat de asemenea printre alte lucruri, să găsească o sferă superioară, și-au căutat rădăcinile înalte în Himalaya. Ei au simțit că unitatea a fost inima unei societăți corecte. Dar ce fel de unitate? Ei și-au răsplătit egoismul lor natural.

Comentariu: Au crezut că dacă ar fi atras această forță, ar fi putut cuceri întreaga lume.

Comentariul meu: Da, dar pentru ce? Ei au căutaturmătoarele rădăcini: unde este Forța Superioară care poate fi obținută prin punerea întregii lumi la picioarele ei. Deci, egoismul este o ideologie foarte largă care își are propriile lui rădăcini.

Întrebare: Este unitatea un nucleu al legii în care suntem cu toții?

Răspuns: Sigur. Numai în acest caz, complet opus Cabalei, este felul în care se revelează. De aceea fascismul este înainte.

Comentariu: Dar noi sperăm că putem să prevenim cumva asta!

Comentariul meu: Pentru asta e nevoie să facem ce ne învață Cabala.

Comentariu: Am vorbit despre asta în urmă cu cinci, șapte ani iar azi, putem vedea deja clar cum acest lucru începe să cuprindă omenirea, societatea însă, este exact unde a fost înainte.

Comentariul meu: Pentru că ni s-a dat timpul și oportunitatea de a încerca să avansăm nu în felul fascist, ci pe calea Cabalei.

Din Kab Tv „Ultima generație” 31/07/ 2017

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: