Din “Criza și rezolvarea ei” (Lecția din Arosa 2006)

Deoarece activitatea forțelor altruiste ale lumii vor conduce lumea spre echilibrul cu natura, ele vor primi un sprijin natural în forma de reducere a tuturor manifestărilor crizei. Natura reacționează cu sensibilitate la schimbările altruiste din om, deoarece ele fac omul din ce în ce mai similar cu ea. Această similaritate crescătoare cu natura va duce la transformarea naturii înconjurătoare și a societății.

Omul, prin corecția sa, afectează natura inanimată, vegetală și animală, care se înalță și cade împreună cu el.

Prin urmare, de îndată ce vom începe să corectăm societatea, noi corectăm sistemul general, iar nivelele inanimat, vegetal și animal ajung în echilibru. Până la urmă, dezechilibrul lor este numai o consecință a păcatului Primului Om, prin care dezvoltarea noastră este încă egoistă.

Întrebare: Criză se va micșora cu adevărat sau noi vom învața doar să ne descurcăm cu ea?

Răspuns: Vom simți cum criza se micșorează, dispare și că putem continua să existăm într-un mod calm și echilibrat. Finala corectare trebuie să vina la toate nivelele, inclusiv în această lume. Și, apoi, această lume va începe să dispară, deoarece nu va mai rămâne egoism deloc și totul va fi de dragul dăruirii.

Forma materială în care vedem lumea astăzi este manifestată ca o reflecție a egoismului nostru. Iar dacă egoismul nu ar exista, noi nu am vedea această lume. Prin convertirea dorințelor noastre în dăruire, noi vom vedea doar reflecția lor, adică lumea superioară.

Vom continua să existăm în ea până când lumea superioară se va ridica, de asemenea, în lumea infinitului. Încă nu știm ce se va întâmpla mai departe, însă deja am atins etapa finală a acestui proces.

Întrebare: Cum poți explica faptul că natura se va calma, deoarece societatea umană se va corecta? Care este relația dintre ele?

Răspuns: Natura aspiră la echilibru, iar dacă omul corespunde cu natura, asta va duce la un echilibru general. Toată natura este echivalentă cu forța superioară, cu forma Creatorului. Așadar, dacă dorim ca și calitățile noastre să se alipească de forța superioară, învingând astfel întregul sistem, atunci toate nivelele – inanimat, vegetal și animal – se vor schimba.

Desigur, natura se va calma, însă întâi trebuie să se schimbe omul. Orice alte încercări de a corecta ecologia, nu vor ajuta. Noi distrugem natura exact prin relațiile rele dintre oameni, ele sunt singurele cauze pentru încălzirea globală, erupția vulcanilor și cutremure.

Trebuie să mergem pe cursul naturii. Lumea trebuie să se corecteze și să avanseze spre corecție prin modul evuluției naturale. Așa că hai să ne alaturăm acestui proces, apoi vom grăbi corecția și vom merge pe calea rapidă și bună a Luminii, în loc de calea lungă a suferinței.

Din partea a 3-a a Lectiei zilnice de Cabala. Lectie pe tema “Mismah Arosa” (Documentul Arosa)

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul anterior:

Articolul următor: