Dorința Creatorului: a face bine creaturilor Sale

Întrebare: Cum eforturile noastre, pentru a duce la conexiunea oamenilor, la unitate și a crea, de la ei toți, o armată de formatori și educatori, merg împreună cu întregul proces de corectare?

Răspuns: Suntem în această lume și, în primul rând, trebuie să fim conectați la Creator. Prin urmare, ne conectăm și formăm un grup între noi. Acum, este imposibil să urcăm spre spiritualitate, dacă nu o facem pentru eliberarea tuturor sufletelor care sunt în ego.

  

Am atins o stare numită răscumpărarea finală. Deja am realizat această revoluție în trecut, părăsind Babilonul 1500 de ani Î.Hr., până în anul 2014.

Întrebare: Unde este Avraam care a părăsit Babilonul cu studenții săi în această lume, astăzi?

Răspuns: Avraam suntem noi, grupul nostru care vrea să progreseze spre dăruire și spre revelarea Creatorului și care trage lumea întreagă în spatele lui. Misiunea acestui grup este numită Avraam.

Credeți că Avraam despre care ne vorbește Tora este numele unei persoane sau unei idei, al unei misiuni, școli sau mișcare? Îl imaginați pe Avraam ca un bătrânel cu un baston, un revoluționar care a vrut să schimbe lumea? Avraam este  numele unei înclinații, numele unei mișcări, o idee, o filozofie, o perspectivă, de aceea este numit părintele națiunii. Grație acestei cunoașteri, acestei abordări, acestei filozofii, oamenii pot organiza viața lor în mod diferit, nu conform dorințelor corpului fizic, ci în funcție de mintea lor care aspiră să iasă spre un spațiu mai larg. Noi suntem în el, dar trebuie să-l descoperim și să trăim în el.

Întrebare: De ce ar trebui să ne întoarcem spre oameni și să-i învățăm această ideologie?

Răspuns: Este imposibil să completăm corecția în alt mod. Avem nevoie să traversăm starea în care suntem noi toți acum în lumea noastră, de anti-iubire și anti-dăruire, spre iubire și dăruire. Dobândim vase, lipsuri, dorințe cu care putem descoperi mai târziu, o realitate diferită.

Întrebare: Cine a cerut această corecție? A fost constrângerea lui Avraam?

Răspuns: A fost pasiunea (dorința) Creatorului, El vrea corectarea noastră! Dorința Lui este de a face bine creaturilor Sale.

Din Lecția zilnică de Cabala, 11.04.2014, Discuție despre diseminare: Întrebări și răspunsuri cu Dr. Laitman

 

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed

Articolul următor: