Rabash, „În ceea ce priveşte importanța prietenilor”: Dar, în eseul „Un discurs pentru încheierea cărţii Zohar”, este scris că „Măsură măreţiei vine sub două condiţii:

1. Că tot timpul să asculţi şi să primeşti aprecierea societăţii, în măsură măreţiei lor; mediul ar trebui să fie mare, aşa cum este scris că „În mulţimea oamenilor este gloria regelui”.
2. Cu cât mediul este mai mare în ochii mei, cu atât mai mult îmi oferă încredere, putere şi abilitatea de a acţiona cantitativ şi calitativ.

Ce este cel mai important aici: calitatea sau cantitatea? Desigur, în starea noastră, calitatea este mult mai importantă. Noi suntem tot timpul în cantităţi mici, dar din moment ce noi suntem în ultima generaţie, trebuie să avem grijă că este atât calitate cât şi cantitate. Mai mult, ambele sunt în mod general realizabile.

Pentru a accepta prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că el este cel mai mic dintre toţi prietenii …

Iar pentru a doua condiţie, fiecare student trebuie exalteze meritul fiecărui prieten, ca şi cum ar fi cel mai mare din generaţie.

Întrebare: Rabash oferă aici doi paşi faţă de care suntem tot timpul confuzi. Dacă eu sunt mai mic decât ceilalţi, nu sunt ei în mod automat mai mari decât mine?

Răspuns: Nu! Depinde de cum tu devii mai mic decât ceilalţi. Tu, fie ai descoperit că ei sunt cu adevărat imenşi, încât îi ridici în ochii tăi şi, prin urmare, tu devii mai mic sau te micşorezi pe tine însuţi.

Depinde de lucrul la care lucrezi pentru a fi sub ei: asupra înălţarii lor sau asupra propriei tale înjosiri. De aceea, există două posibilităţi, două tipuri de muncă.

De pe KabTV „Ultima generaţie” 5/9/18

Filed under: Intrebare si Raspuns, Munca in grup, Munca interioara, Munca spirituala, Spiritualitate | Add Comment →