Două forţe – o singura lege

Întrebare: Intrebarea despre existenţa unei forţe superioare unice, care controlează întreaga creaţie, a provocat o discutie esenţiala între oameni: Unii cred că există, iar alţii că nu. Aparţineti primei abordari care este inerentă in religii?

Răspuns: Nu, nu se referă la religii. Am construit în întregime pe evaluarea practică a naturii, fără nicio ipoteza anterioara. Această abordare nu se referă nici la religie, nici la credinţă, nici la orice altă direcţie, care are rădăcini istorice şi la nicio altă bază.

Întrebare: Dacă ne bazăm pe studiul naturii, cum înţelegem ” legea care include toate legile”?

Răspuns: Dacă ar fi să completam această prelegere cu date ştiinţifice din cercetări şi experimente, ar fi o dovadă reală, care precede întrebările. Există într-adevăr multe opinii, dar noi ne bazăm pe datele evaluărilor naturii şi societăţii umane.

Obisnuia sa fie o noţiune cum ca natura este una, iar noi razuim doar câteva boabe mici de cunoaştere din ea, care nu par a fi legate una de alta. Dar acum fizica, chimia, biologia, zoologia şi alte ştiinţe sunt deja interconectate. Noi studiem bazele fiecareia dintre ele, atomii şi diferitele lor tipuri de conexiuni. Aceste fundaţii sunt largi forţe comune, dar la fiecare nivel al naturii: mineral, vegetativ, animal şi uman, ele operează în funcţie de nivel.

De exemplu, daca forta din atom atrage şi respinge particulele, într-un corp animal comprimă şi extinde plămânii, iar la nivelul creierului se manifesta sub forma de contradicţie între acord şi îndoială. Două tendinţe opuse operează, dar ele sunt controlate de o singura forţă, care le balanseaza, deoarece totul in natură tinde spre echilibru.

Prezenţa a două forţe în natură nu contrazice existenţa unei singure legi, care controlează ambele forţe. Stiinţa modernă afirmă că noi depindem unii de altii, iar manifestarea crizei la nivelul uman ne obligă să ne dăm seama că noi toti existăm într-un singur sistem. Şi acest lucru, de asemenea, se referă la natura, dar la natura „umana”.

Studiind clima şi alte procese din lume, aflăm că fiecare fenomen se referă la toată lumea. Cu toate acestea, în etapa data vedem o imagine pur si simplu rupta pentru că noi percepem doar o mică parte din realitatea noastră. Dar pentru că suferim şi experimentam stari neplăcute, ar trebui să le studiem cât mai repede posibil şi să întoarcem astfel fortele negative în unele pozitive.
Din Episodul KabTV #4, „O viaţă nouă”, 1/1/12

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed