Dragoste apusă

Întrebare: Principalul motiv pentru divorț în Israel este iubirea, care a murit (36%), al doilea motiv sunt problemele financiare (32,5%), iar al treilea motiv este infidelitatea (11,2%). Ce ai de spus despre iubirea care a murit ?

Răspuns: Nu înțeleg ce înseamnă asta !

Când mi-am văzut pentru prima dată viitoarea  soție, chiar și atunci când nu eram religios sau cabalist, m-am întrebat : ea este persoana care va fi în stare să fie lângă mine pentru un timp foarte lung și mi-am dat seama că ea a fost și că ar fi, de asemenea, în măsură să facă acest lucru. Ea tolerează munca grea, îi place să studieze și a fost gata să mă urmeze în anii când mi s-a refuzat Aliyah (n.t.- onoarea de a citi Tora). În acele zile era periculos chiar și să vorbească despre plecarea în Israel !

Dar, la prima noastră întâlnire i-am spus : „Mă duc în Israel, esti de acord să vi cu mine … ?” Din moment ce altfel nu se putea sa ne mai vedem, ea a fost de acord.

Întrebare: Dar nu ai spus nimic despre dragoste …

Răspuns: Dragostea este o emoție care apare ca urmare a unei legături de lungă durată între oameni, atunci când se susțin reciproc și sunt preocupați unul de altul.

La început sunt doar hormoni care aduc oamenii împreună, la fel ca și în lumea animală. Puteți vedea același lucru in filme despre natura, atunci când vine vorba de animale, conexiunea este doar la anumite momente, la o anumită vârstă. Când vine vorba de oameni, este permanentă.

Eu cred că poeții și scriitorii au inventat termenul „iubire”, în scopul de a deruta oamenii. Sunt sigur că intr-un cuplu cu secole în urmă nu a existat nicio dragoste și oamenii s-au conectat pur și simplu pentru că au crezut că „ea este bună pentru mine” sau „el este potrivit pentru mine”. Ei se potrivesc unul cu altul, se simt aproape, se înțeleg și se sprijina unul pe altul. Și asta e tot.

Întrebare: Ce înteleg oamenii atunci când spun că dragostea s-a dus ?

Răspuns: Ce dragoste ?! Hormonii nu pot acționa la patruzeci, cincizeci sau șaizeci de ani, mai ales atunci când vine vorba de bărbați !

Întrebare: De ce nu acționează ? De ce oamenii trăiesc împreună timp de 50-60 de ani ?

Răspuns: Oamenii trăiesc împreună, deoarece ei au copii, au în comun o proprietate, etc. Nu putem face nimic în privința asta, obiceiul ne-a fost dat de sus, dar acest lucru nu este dragoste în nici un fel !

Întrebare: Ce este dragostea ?

Răspuns: Dragostea este un sentiment de înțelegere reciprocă, de conectare și loialitate reciprocă, de angajament reciproc. Este un sentiment de parteneriat, a unei conexiuni interioare, a unei „datorii” către o altă persoană. Nu esti forțat în ea, ci pur și simplu simti că o comiti. Mai mult, o persoană simte că partenerul său o tratează în același mod. Aceasta se numește dragoste. Noi am luat această definiție din înțelepciunea Cabalei, unde iubirea este numita dorinta de a darui altuia și nu invers, în timp ce în lumea noastră este o dorinta de a primi ceva corporal de la o altă persoană, să primească cât mai mult posibil și cât de curând posibil.

Aceasta este o interpretare total egoista a termenului „iubire”, care este opusă fata de sensul său adevărat.

Intrebare: Se pare că, de fapt, iubirea trebuie dezvoltată ?

Răspuns: Da, dar numai pe baza înțelegerii reciproce, prin munca grea între noi.

Din emisiunea de pe KabTV  „Noutăți cu Michael Laitman” 7/28/16

 

Discussion | Share Feedback | Ask a question




"Kabbalah" Comentarii RSS Feed

Articolul precedent:

Articolul următor: