Intrebare: Daca nu-mi implinesc dorinta de a ma bucura, sau o implinesc incomplet, simt suferinta. Ai spus ca in dorinta de a darui, deasemeni simt deficienta implinirii, dar asta nu face sa apara suferinta in mine; mai degraba, imi da o senzatie de viata. De ce sufar in dorinta de a ma bucura, dar in cea de a darui, nu sufar?

Raspuns: Sa presupunem ca iubesc pe cineva. Vreau sa fiu impreuna cu el, sa ne unim, sa petrecem timp impreuna, din moment ce il iubesc si tot ceea ce iubim, vrem sa atragem mai aproape de noi. Dar la un moment dat, el este departe de mine si imi e tare dor de el. Totusi, este un sentiment placut, chiar daca se numeste „suferinta din iubire”. Iubiti si simtiti placere: iubirea va atrage si va umple. Dar in acelasi timp, simtiti suferinta deoarece nu v-ati realizat inca iubirea; nu v-ati unit cu cel iubit.

In spiritualitate, daruirea inseamna iubire, din moment ce dam acelora pe care-i iubim. Daca iubesc pe cineva, vreau sa-l implinesc si aceasta impllinire a lui se numeste daruire. Dar din moment ce e bazata pe iubire, daruirea este placere.

Acesta este motivul pentru care in spiritualitate, in daruire, chiar daca simtiti o lipsa a influentei si deci o lipsa a implinirii care va face sa suferiti, aceaste este suferinta iubirii. Este dulce deoarece deriva din iubirea si din conexiunea cu cel iubit.

Si din moment ce nu exista restrictii in daruire, inseamna ca atingerea cu siguranta a oportunitatii de a darui celui iubit, depinde doar de voi. Si de aceea suferinta din iubire ajunge la realizarea sa.

Din prima parte a Lectiei zlnice de Cabala 12/24/10, “Perfectiunea in viata”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca interioara | Add Comment →