Eforturile unui copil grăbesc naşterea sa

Întrebare: În timpul congresului am făcut eforturi pentru a ne naște, dar cum putem să le sincronizăm cu durerile naşterii care vin de Sus ?

Răspuns: Acesta este motivul pentru care ne sunt date exerciţiile de Sus: există un timp de coborâre, un timp de urcare, există momente când ne reunim şi studiem. Stările cele mai importante sunt cele în care ne unim unul cu altul: în timpul cursurilor, altor activităţi comune şi altor convenţii. Acum, noi adăugăm eforturile noastre, durerilor naturale de naştere, pentru a accelera acest proces.

De fapt, acţiunile noastre de astăzi, accelerează naşterea noastră atât cantitativ cât şi calitativ. În consecinţă, noi începem să înţelegem şi să simţim mai bine unde se găseşte punctul cel mai important, când noi avem nevoie de sprijin şi că va fi un nou-născut, în conformitate cu aşteptările noastre.

Un nou-născut este nivelul nostru următor, ca şi copiii care au urmat părinţilor lor, aceasta este starea noastră viitoare. Noi trecem aceste stări datorită eforturilor noastre, în plus faţă de ceea ce este dat de Sus.

Noi nu simţim în munca noastră ce aparţine, în pregătire, Creatorului şi ceea ce face El. Vom aplica presiune, în încercarea de anulare în faţa întregii lumi, pentru a crea o singură inimă, o singură dorinţă, încercând să nu intervină niciun obstacol. Dar, restul este făcut de Creator. Trezeşte în noi dorinţele şi noi acţionăm, dar nu se adaugă la propriul nostru cont. Numai eforturile pe care le facem pentru a ne anula, sacrificiul de sine, sunt luate în calcul.

Aceste acţiuni ne sunt date cu multă dificultate şi pentru câteva momente. Dar nimic mai mult nu este necesar, noi putem acumula aceste momente şi atinge rapid forţa de dăruire şi simţim această forţă îmbrăcată în noi.

Aceasta se numeşte revelarea Creatorului în fiinţa creată.

Congresul Arava, 18.01.2013, Lecţia 5

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed