Erorile neintenționate care devin merite

Tora, „Leviticul” 10:1-10:3: Și fiii lui Aaron, Nadav și Avihu, și-au luat fiecare cădelnița, au pus foc în ele și peste el au pus tămâie și au adus în fața Domnului foc străin pe care El nu-l poruncise lor. Și focul a ieșit de la Domnul și i-a mistuit și ei au murit în fața Domnului. Atunci Moise a zis către Aaron „Asta este ceea ce a spus Domnul [când a vorbit] ‘Voi fi sfințit prin aceia care se apropie de Mine și în fața poporului Voi fi glorificat”și Aaron tăcea.

Focul este Lumina de Hohma la care fiii lui Aaron au încercat să urce, să se sfințească și să se ridice la următorul nivel. Dar ei nu au fost în stare să facă asta, fiindcă au făcut aceeași greșeală pe care o făcuse și Aaron. Dar această greșeală a fost necesară pentru a descoperi stratul de ego care încă era ascuns în întreaga tabără, în toți oamenii, în întregul grup.

Ca de obicei, totul a fost revelat prin greșeli. Nu se poate face nimic în legătură cu asta. În felul acesta sunt rezolvate problemele noastre.

În momentul în care Aaron și-a corectat greșeala cu vițelul de aur, următorul nivel a fost revelat imediat. Fiii lui, Nadav și Avihu au vrut să facă o urcare și mai înaltă. Este vorba de același Aaron dar la nivelul său următor numit „fii”.

Ei au încercat repede să adune la un loc toate sufletele sparte, incluzând și dorințe asupra cărora nu erau gata să facă muncă spirituală, să depășească aspirația lor de conectare între ele. Cu alte cuvinte, e nevoie tot timpul să se măsoare foarte precis la ce nivel cineva poate fi apropiat de altcineva.

Să presupunem că tu și cu mine suntem prieteni. Ne putem întâlni, putem sta la o cafenea sau să mergem împreună într-o excursie. Cu toate astea, dacă ar fi fost să vin să locuiesc la tine sau tu la mine, atunci ar fi apărut probleme mari între noi fiindcă în noi, în ființele umane, s-ar descoperi astfel de caracteristici egoiste cu care noi nu putem să ne descurcăm și să le depășim. În loc să am o dorință și mai mare să mă conectez cu tine, nu aș reuși să scap de gânduri ce nu pot fi depășite, astfel încât tu, până la urmă, mă vei părăsi.

Deci, totul trebuie făcut treptat. Fiii lui Aaron însă, au făcut o acțiune înainte de vremea ei. Dar dacă nu ar fi făcut-o, atunci răul nu ar fi fost revelat. Deci, în viața de grup, între oameni, în fiecare om, există totdeauna unele obstacole.

Ca regulă generală, în zilele noastre sentimentul spargerii este descoperit prin activitățile de grup. Nu este însă spargerea, ci descoperirea răului ascuns în noi și pe care trebuie să-l descoperim, să-l simțim și sub nicio formă să nu ne pară rău și să ne plângem de asta. În schimb, trebuie să fim bucuroși și să mulțumim pentru această descoperire și atunci să începem să lucrăm cu răul, să-l corectăm.

Întrebare: Rezultă că, deoarece nu au fost corectați, fiii lui Aaron par să fi sărit un nivel?

Răspuns: Fiecare nivel începe noaptea „..Și a fost seară și a fost dimineață, prima zi” (Geneza 1:5).

Deci totul începe cu descoperirea răului – totdeauna! În momentul în care Aaron a corectat păcatul vițelului de aur, imediat i s-a revelat următorul nivel: fiii lui care au vrut să adauge o conexiune și mai mare la ceea ce a făcut Moise cu Aaron și cu poporul.

Din KabTv „Secretele Cărții Eterne” 15/01/2013

Discuții | Share Feedback | Ask a question




"Cabala și Semnificatia Vieții" Comentarii RSS Feed