Întrebarea: Sărbătoarea de Paşte se apropie. La ce ar trebui să ne concentrăm? Cum putem folosi acest timp pentru unitate?

Răspuns: Paştele este un timp foarte special, când descopăr că sunt în exil. Este începutul scalviei egiptene. Fără să simt că sunt în exil, nu sunt încă în Egipt, nu sunt încă sclavul Faraonului. Spus altfel, dacă nu mă străduiesc către unitate, nu am început încă procesul. Dar când sunt atras de unitate şi simt că nu mă pot unii pentru că egoul meu mă împiedică şi îmi blochează calea, atunci egoul mi se revelează ca fiind Faraonul. Mă controlează şi nu mă lasă să obţin unitatea, să îl descopăr pe Creator.

Exilul nu înseamnă să îl simţi pe Creator; înseamnă să simt că El îmi lispeşte. Apoi continui să mă îndrept către unitate, iar egoul, Faraonul, apare din ce în ce mai puternic. La un moment dat nu mai ştiu ce să fac, nu mai văd nicio ieşire şi atunci se revelează în mine punctul în inimă, numit „Moise”. Începe să mă tragă afară, către necunoscut, în timp ce eu sunt confuz şi nu ştiu în ce fel acest punct este diferit faţă de Faraon. Astfel, Moise creşte în palatul Faraonului, în ego, fie separându-se de Faraon fie contopindu-se cu el în ochii mei. El aspiră direct către Creator, dar este hrănit cu iubire de sine.

Şi astfel avansez: Vreau să îmi construiesc un vas dar, în loc de asta construiesc „oraşe sărace”, Pithom şi Ramses. De fiecare dată vreau să mă apropii mai mult de alţii, să mă unesc, dar apar noi probleme: dispute şi separări, detaşări şi indiferenţă. Egoul are putere şi nu mă lasă liber, nu mă lasă să fac nimic. Nu contează cât de mult încerc să atrag conexiunea, ea nu există. Eforturile mele sunt pentru binele „Faraonului” şi pentru a-i face rău lui „Israel”.

Astfel, ajung la cele zece plăgi din Egipt, sufăr pentru că dorinţa mea egoistă nu mă lasă să mă unesc cu prietenii. Ca răspuns la toate încercările mele, iau naştere în mine mari suferinţe, care mă trag în diferite direcţii. Îi dau „animalului” tot ceea ce vrea, dar blochează calea către unire pentru că altfel aş evada din Egipt.

Apoi Moise merge la Faraon: „Lasă poporul meu să plece”. Încercăm să ne unim chiar mai mult şi vrem să scăpăm de sub controlul Faraonului. Asta este deja o adevărată revelaţie. Dar ce ce putem face? Creatorul îmi îngreunează în mod constant inima.

Astfel, trec prin cele zece plăgi, până când reuşesc să scap de egoul meu. În întuneric, evadez către unitate, către muntele urii (Sinai), care mi se revelează şi către garanţie reciprocă, ca un mijloc esenţial de luptă împotriva egoului. Nu îmi suprim ura, nu o anulez ci, mai degrabă, construiesc garanţia reciprocă în jurul ei. La urma urmei această ură este o achiziţie de nepreţuit: mulţumită garanţiei reciproce, voi fi în stare să schimb acest munte de ură în piscul Sfinţeniei, muntele Domnului.

Astăzi nu este vorba numai de noi. Întreaga lume a început acest proces, descoperind că egoul distructiv care o controlează ameninţă să şteargă întreaga umanitate de pe faţa pământului…

Din partea a patra a Lecţiei zilnice de Cabala 4/2/2012, “Introducere la TES”

Filed under: Intrebare si Raspuns, Lectia zilnica, Munca in grup, Munca interioara | Add Comment →